Mai multe proiecte de acte normative, de pe agenda Parlamentului și Guvernului, au fost supuse expertizei anticorupție, săptămâna aceasta, iar experții CNA au constatat multiple riscuri de corupție și abuzuri în textele documentelor.
Printre proiectele expertizate sunt: proiectul de hotărâre de Guvern privind transmiterea unor bunuri pe de str. A. Mateevici din mun. Chișinău, din administrarea Cancelariei de Stat în administrarea Ministerului Culturii; proiectul de lege care împuternicește Curtea de Conturi să facă audit extern la societățile comerciale din domeniul gazelor naturale, dar și proiectul de hotărâre de Guvern cu privire la aprobarea Regulamentului de concurs pentru ocuparea funcției de registrator în domeniul cadastral.
Experții CNA atenționează că promovarea primului proiect, în prezenta formulă, ar putea conduce la gestionarea ilegală a proprietății publice, iar eventualele abuzuri comise ar putea fi „legalizate”. Totodată, pierderea proprietății publice a statului asupra imobilelor propuse transmiterii ar fi ireversibilă. Prin urmare, există riscul ca interesele statului să fie grav prejudiciate.
Obiecții au fost formulate și la proiectul de lege care împuternicește Curtea de Conturi să facă audit extern la societățile comerciale din domeniul gazelor naturale. Din start, proiectul stabilește norme ce derogă de la cadrul normativ general, fapt ce ar admite interpretări abuzive. Proiectul de lege creează precondiții ca potențialii subiecți ai auditului să recurgă la acte de corupție pentru a determina funcționarii să-i scutească de audit sau să-i auditeze nejustificat. Concomitent, există riscul ca agenții publici responsabili de audit să nu poată fi atrași la răspundere pentru posibile incidente de integritate sau manifestări de corupție admise, se menționează în raport. CNA recomandă o specificare exhaustivă a subiecților și stabilirea unor criterii clare, potrivit cărora aceștia vor fi calificați pentru a fi supuși auditului de conformitate.
Un alt act, supus expertizei, este proiectul de hotărâre de Guvern cu privire la aprobarea Regulamentului de concurs pentru ocuparea funcției de registrator în domeniul cadastral. În expertiza anticorupție se menționează că cerințele pe care trebuie să le întrunească un candidat fac trimitere la prevederi legale defectuoase, iar acesta este un factor de risc major.
Experții anticorupție recomandă revizuirea și excluderea normelor cu potențial coruptibil reflectate în raportul de expertiză, astfel încât actul normativ să fie aplicat eficient, iar riscurile de corupție să fie minime.
Rapoartele integrale pot fi găsite accesând acest link.
Aflaţi mai mult despre Centrul anticorupție, Proiecte de legi, rapoarte
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.