CNESP. Din data de 27 decembrie, persoanele, atât vaccinate cât și nevaccinate, care vin în țară din zone roșii vor fi obligate să prezinte rezultatul negativ al testului PCR COVID-19
22.12.2021 | JURIDICE MOLDOVA

La data de 22 decembrie, CNESP a anunțat, într-un comunicat, că începând cu data de 27 decembrie curent se vor aplica noi măsuri de prevenire şi control a infecției COVID-19, la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova. Astfel, persoanele care vin în R. Moldova şi s-au aflat în ultimele 14 zile în una sau mai multe ţări din zona roșie (inclusiv prin tranzit), vor fi obligate să prezinte rezultatul negativ al testului PCR COVID-19.

Testul va trebui efectuat atât de persoanele nevaccinate, cât și de cele vaccinate. Lista statelor din zona roșie va fi întocmită de Ministerul Sănătății începând cu 24 decembrie și actualizată o dată la șapte zile. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), prezidată de premierul Natalia Gavrilița.

Potrivit Hotărârii CNESP, cetățenii care nu au vizitat țările din zona roșie, vor putea intra în continuare în Republica Moldova fără restricții cu prezentarea unuia din următoarele documente: certificatul de vaccinare, testul PCR sau rapid negativ sau concluzia medicală confirmativă în cazul persoanelor care au suportat COVID-19. Cei care nu dețin actele respective vor fi  obligați să respecte regimul de izolare pentru o durată de 14 zile.

CNESP a mai decis ca, începând cu 23 decembrie, curent, accesul în incinta Aeroportului Internațional Chișinău să fie permis și însoțitorilor, care vor prezenta certificatul COVID-19.

Hotărârea adoptată de CNESP mai prevede că accesul la evenimentele private, organizate în perioada 23 decembrie 2021 – 15 ianuarie 2022, pentru un număr de 25 sau mai multe persoane, va fi permis doar în baza prezentării certificatului COVID-19.

Hotărârea nr.  67 din 21 decembrie 2021 poate fi descărcată aici.




Lasă un răspuns

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.