Vineri, 24 decembrie 2021, Parlamentul Republicii Moldova a decis prelungirea termenului de implementare a Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție pentru anii 2017-2021, potrivit unui comunicat.
Astfel, prevederile Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție urmează a fi realizate până în 2023.
Operarea modificărilor referitoare la prelungirea termenului de implementare a prezentei Strategiei este condiționată de mai mulți factori, care au perturbat buna desfășurare a procesului de implementare. Printre aceștia sunt intrarea în vigoare a strategiei mai târziu decât termenul stabilit, desfășurarea scrutinelor electorale care au tergiversat crearea organelor de lucru ale Parlamentului de legislatura precedentă.
De asemenea, situația epidemiologică din țară a compromis realizarea pe parcursul anilor 2020–2021 mai multor acțiuni strategice planificate.
Totodată, se propune completarea planului de acțiuni, care este parte integrantă a Strategiei, cu acțiuni noi menite să asigure o realizare eficientă a scopurilor propuse în acest document.
Proiectul de hotărâre a fost susținut cu 79 de voturi ale deputaților.
Aflaţi mai mult despre Parlamentul Republicii Moldova, Strategia Națională de Integritate și Anticorupție
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.