Site icon JMD

Noi prevederi cu privire la identificarea contribuabilului fiscal persoană fizică

Publicaţia periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD”, într-un comunicat publicat la data de 5 ianuarie 2022, a interpretat noile prevederi cu privire la identificarea contribuabilului persoană fizică ce au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.
Așadar, publicația reamintește că, prin Legea nr.204/2021 pentru modificarea unor acte normative, a fost modificată noțiunea de cod fiscal – număr personal de identificare al contribuabilului, atribuit în modul stabilit de Codul fiscal, precum și a situațiilor în care IDNP, din diferite motive, nu este atribuit.”
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2022, data punerii în aplicare a Legii nr.204/2021, codul personal (IDNP) este cel atribuit persoanei fizice cetățean al RM de către autoritatea competentă conform cadrului normativ. În cazul lipsei IDNPcodul fiscal reprezintă seria și numărul (fără spații) al pașaportului, iar dacă nu dispune de pașaport – seria și numărul (fără spații) al certificatului de naștere sau al altui act de identitate.

Redacția anterioară stabilea drept cod fiscal doar IDNP indicat pe versoul buletinului de identitate al persoanei fizice cetăţean al RM.

Modificări au fost operate și în cazul persoanelor fizice nerezidente. Dacă anterior drept cod fiscal era considerat IDNP indicat pe versoul permisului de şedere al persoanei fizice cetăţean străin sau apatrid care deţine obiecte impozabile pe teritoriul RM sau care are obligaţii fiscale, (în cazul lipsei permisului de şedere – seria şi numărul (fără spaţii) al paşaportului persoanei respective din ţara de origine), din acest an evidența fiscală a respectivelor persoane va fi asigurată în baza IDNP atribuit de către autoritatea competentă conform cadrului normativ, iar în cazul lipsei acestuia, codul fiscal reprezintă seria şi numărul (fără spaţii) al paşaportului persoanei respective din ţara de origine, valabil la momentul atribuirii codului fiscal de către SFS. În cazul modificării datelor, autoritatea fiscală ajustează datele din sistemul său informaţional.

Exit mobile version