Legea nr. 204 din 24 decembrie 2021 (politica fiscală și vamală 2022) prin care au fost operate modificări și în Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, prevede că personalul unităților bugetare va putea beneficia de sporul de compensare pentru munca prestată în condiţii de risc sporit pentru sănătate.
Astfel, suplimentar la sporurile acordate în temeiul art. 10 al Legii nr. 270/2018, bugetarii vor beneficia, după caz, și de sporul de compensare pentru munca prestată în condiţii de risc sporit pentru sănătate.
Totodată, în lege se precizează că retribuirea timpului de staţionare produsă din cauze ce nu depind de angajator sau salariat se efectuează în mărimea salariului de bază al personalului stabilit la data dispunerii staţionării, dar nu mai puţin decât mărimea minimă în sectorul bugetar prevăzută la art. 27 alin. (2) (pentru anul 2022 aceasta constituie 3100 lei, fiind majorată comparativ cu anul 2021 cu 900 lei).
De asemenea, legea a mai fost completată cu o prevedere ce stipulează că salariaților din unitățile bugetare care, la data de 1 decembrie 2018, asigurau interimatul unei funcții publice de conducere și, la încetarea acestuia, au revenit în funcția exercitată anterior interimatului, li se va achita diferența de salariu. Totuși, diferența de salariu se garantează în cazul în care salariile calculate prin aplicarea Legii nr. 270/2018 sunt inferioare salariilor medii lunare calculate pentru funcțiile ocupate anterior asigurării interimatului unei funcții publice de conducere.
În același timp, a fost majorată cu 4 clase succesive față de clasa de salarizare corespunzătoare funcției metodist în învățământul general și în învățământul profesional tehnic clasa de salarizare pentru funcțiile didactice psihopedagog, psihopedagog special, pedagog, logoped, psiholog din structurile de asistență psihopedagogică.
Totodată, directorilor Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal li s-au atribuit statutului de persoane cu funcție de demnitate publică, potrivit anexei nr.3 din Lege.
Aflaţi mai mult despre modificări legislative, salarii, sector bugetar
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.