ANRE a lansat o platformă electronică interactivă de monitorizare a prețurilor la produsele petroliere
03.02.2022 | JURIDICE MOLDOVA

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova a lansat o platformă de monitorizare a prețurilor la produsele petroliere, accesibil pentru consumatorii din toate localitățile din țară.

Platforma „e-Carburanți”, reprezintă o hartă interactivă prin intermediul căreia ANRE oferă acces public la informațiile privind prețurile zilnice la produsele petroliere principale de tip standard și gazul lichefiat, stabilite de către titularii de licență. Acestea pot fi selectate pentru fiecare stație sau adresă de amplasare, cu posibilitatea sortării datelor în funcție de criteriul celui mai mic preț după localitate (raion, municipiu/oraș) sau denumirea companiei petroliere. În rezultat, consumatorii pot identifica în timp real stația dintr-o zonă geografică anumită care comercializează la cel mai convenabil preț un anumit tip de produs petrolier.

Astfel, consumatorii pot afla că, spre exemplu, în municipiul Chișinău, cel mai mic preț la benzina A 95 și motorină este oferit de către o stație de lângă localitatea Băcioi, iar la nordul țării cea mai ieftină benzină și motorină ar putea fi găsită la o stație din orașul Glodeni.

Prețurile operate de companiile petroliere vor deveni pe deplin transparente, iar orice cetățean va putea opta pentru stația care oferă cele mai competitive prețuri la carburanți. Acest instrument va stimula concurența între operatori și va contribui la trecerea la o piață cu adevărat liberă în sectorul produselor petroliere.


Aflaţi mai mult despre , , , ,


Lasă un răspuns

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.