Site icon JMD

Cuantumul indemnizațiilor acordate salariaților care au grijă de copii în perioada învățământului online va fi majorat

Conform comunicatului, în ședința Guvernului din 02 februarie 2022 a fost aprobată decizia, în baza căreia salariații care au grijă de copiii care studiază în regim online vor primi din partea statului o indemnizație majorată – de la 150 lei la 250 lei pe zi.

Totodată, Executivul a aprobat și majorarea indemnizației pentru salariații cu copii și pentru șomajul tehnic, și, respectiv, majorarea plafonului pentru compensarea zilelor libere de vaccinare de la 450 lei la 500 lei pe zi, ceea ce reprezintă circa 50% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie pentru anul 2022, care constituie 9900 lei.

Proiectul aprobat prevede și unele completări și precizări pentru îmbunătățirea aplicării mecanismelor de acordare a indemnizațiilor și compensațiilor respective.

Noile măsuri vor reduce povara financiară a angajatorilor în perioada pandemiei de COVID-19. Pentru implementarea acestora, au fost alocate 200 milioane lei în bugetul de stat pentru anul 2022.

Exit mobile version