Vineri, 4 februarie 2022, consolidarea și promovarea medierii a fost subiectul discuțiilor dintre reprezentanții Ministerului Justiției, Consiliului de mediere și Institutului de Reforme Penale (IRP). În mod special, s-a discutat despre necesitatea îmbunătățirii mecanismului privind medierea garantată de stat, potrivit unui comunicat.
Secretara de stat a Ministerului Justiției, Veronica Mihailov-Moraru a menționat că promovarea medierii este un obiectiv inclus în Planul de acțiuni al Guvernului și în noul document de politici privind reforma justiției. „Este important să avem servicii de mediere de calitate. Mai mult, aceste servicii trebuie incluse în asistența garantată de stat, pentru a asigura accesul persoanelor vulnerabile la justiție. În acest sens, trebuie revizuită legislația”, a subliniat secretara de stat.
În context, Veronica Mihailov-Moraru a menționat că Ministerul Justiției este în proces de elaborare a unui proiect de act normativ, care va avea drept scop crearea unui mecanism previzibil și funcțional privind medierea garantată de stat. În special, este vorba despre clarificarea aspectelor ce vizează subiecții care pot solicita acordarea acestor servicii, instituțiile antrenate în procesul medierii garantate de stat, precum și procedura de solicitare.
Aflaţi mai mult despre Consiliului de mediere, Institutul de Reforme Penale, Ministerul Justiţiei, Veronica Mihailov-Moraru
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.