octombrie 6, 2026

15 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting GLADEI & Partners CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting GLADEI & Partners CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

Legea privind selecția, evaluarea performanțelor și cariera judecătorilor va fi modificată

    MĂRIME TEXT:

    La 23 februarie 2022, Ministerul Justiției a publicat comunicat, conform căruia, Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința din 23 februarie 2022 modificarea Legii privind selecția, evaluarea performanțelor și cariera judecătorilor.

    Mai exact, este vorba de excluderea normei care prevede obligativitatea efectuării evaluării extraordinare a performanțelor judecătorilor în cazul în care aceștia urmează a fi numiți până la atingerea plafonului de vârstă. Astfel, judecătorii a căror mandat de cinci ani a expirat deja sau va expira până la 1 aprilie 2022 vor avea posibilitate să fie numiți până la atingerea plafonului de vârstă în baza evaluării ordinare, efectuată o dată la trei ani.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Confidențialitatea actelor întocmite de juriștii in-house: Broadcom contestă refuzul Comisiei Europene de a aplica același standard de protecția ca în cazul avocaților

    Probele electronice din străinătate, în luni, nu în ani: Moldova ratifică al doilea protocol la Convenția de la Budapesta

    Plafonul operațiunilor valutare fără acordul BNM crește de zece ori, la 100.000 de euro

    Canal Telegram

    Primește cele mai importante știri juridice direct pe Telegram.

    @juridice_moldova

    MĂRIME TEXT:

    DOMENII JURIDICE

    Canal Telegram Juridice Moldova

    Abonează-te pe Telegram

    Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

    @juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.