Joi, 3 martie 2022, Președinta Maia Sandu a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, potrivit zdg.md. Maia Sandu a semnat documentul însoțită de prim-ministra Natalia Gavrilița și președintele Parlamentului Igor Grosu.
Tot astăzi, premierul georgian Irakli Garibaşvili a semnat cererea de aderare a Georgiei la UE.
Astfel, Republica Moldova și Georgia se alătură Ucrainei în eforturile de aderare, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelensky a semnat cererea de aderare la data de 28 februarie 2022.