Site icon JMD

Cazurile orientate la destabilizarea ordinii publice și subminarea securității naționale – în vizorul organelor de ocrotire a normelor de drept

Serviciul de Informații și Securitate, de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI investighează acțiunile unor persoane, care în ultima perioadă proliferează în public informații tendențioase și inventate în contextul războiului din Ucraina, potrivit unui comunicat.

Faptele documentate vizează răspândirea acestor informații în mod sistematic, prin diverse mijloace de informare în masă. În cadrul cercetărilor a fost stabilit faptul că aceste acțiuni au ca scop crearea în rândul populației din Moldova a unui climat afectiv favorabil războiului, inclusiv în vederea generării unor disensiuni sociale. Prin urmare, faptele sunt investigate prin prisma infracțiunilor prevăzute de articolele 140 și 346 ale Codului Penal.

Așa cum investigațiile sunt în desfășurare, alte date urmează a fi comunicate odată ce vor deveni disponibile informații de impact social major, în măsura în care obiectivitatea investigațiilor nu va fi afectată.

Concomitent, se solicită cetățenilor de a fi vigilenți în legătură cu sursele de informare și de a se abține de la acțiuni ilicite din categoria celor menționate.

Exit mobile version