Joi, 10 martie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat proiectul de modificare a unor acte normative, în vederea reducerii decalajului între cele mai mari și cele mai mici pensii.
Documentul va reglementa formula de indexare a pensiei, stabilind expres coeficientul de indexare ca fiind rata inflației la sfârșitul anului, ceea ce va constitui 13,9 la sută, pentru luna aprilie 2022. De asemenea, documentul propune o serie de ajustări tehnice cu scopul aducerii în concordanță a textului utilizat în lege cu indicatorii statistici ai Biroului Național de Statistică.
Totodată, se uniformizează modalitatea de indexare a pensiei cu cea a ajutorului social.
O nouă reglementare este cea privind indexarea diferențiată. Astfel, în cazul indexării din luna aprilie curent, coeficientul de indexare ar putea să se aplice doar părții pensiei care nu depășește salariul mediu pe economie prognozat pentru anul 2022. Pentru anul în curs acesta constituie 9900 lei.
Implementarea indexării parțiale pentru pensiile mai mari decât salariul mediu pe economie va elibera fonduri din Bugetul asigurărilor sociale de stat în valoare de 72 mln. lei, în anul 2022.
De menționat că, 1,3% din toate pensiile sunt mai mari decât salariul mediu pe economie pentru anul curent –adică 9900 lei. Astfel, din cele 665 mii de pensii, aflate în plată, 9190 depășesc acest plafon.
Proiectul urmează a fi votat de Parlament, în lectură finală.