La data de 16.03.2022, cabinetul de miniștri a aprobat mai multe modificări la legislația privind sistemul judecătoresc, cum ar fi procedura de numire a judecătorilor, a președinților și vicepreședinților instanțelor judecătorești de toate nivelurile, imunitatea judecătorilor, componența Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), durata mandatului de membru al CSM etc. Scopul acestui proiect de lege este de a sincroniza prevederile legale cu amendamentele constituționale referitoare la sistemul judecătoresc, adoptate prin Legea pentru modificarea Constituției Republicii Moldova, din 23 septembrie 2021.
Proiectul de lege prevede și modificarea componenței CSM. Astfel, acesta va fi format din 12 membri: șase judecători și șase persoane care se bucură de o înaltă reputație profesională și integritate personală, cu experiență în domeniul dreptului sau în alt domeniu relevant. Potrivit documentului, membrii de drept – președintele Curții Supreme de Justiție (CSJ), ministrul Justiției și procurorul general, vor fi excluși din componența CSM. La fel, va fi extinsă durata mandatului de membru al CSM de la patru la șase ani, dar fără posibilitatea de a deține două mandate. Documentul prevede și condițiile pe care trebuie să le întrunească candidatul la funcția de membru al CSM, care nu vine din rândurile judecătorilor. Astfel, în funcția de membru va putea fi aleasă persoana care întrunește următoarele condiții: are înaltă reputație profesională, are integritate profesională, are experiență de cel puțin șapte ani în domeniul dreptului sau în alt domeniu relevant, nu a activat în ultimii doi ani până la momentul depunerii cererii în cadrul organelor puterii legislative, executive sau judecătorești, nu este afiliată politic.
Documentul urmează a fi expediat Parlamentului spre examinare și aprobare.