Înăsprirea sancțiunilor pentru încălcările comise în domeniul urbanismului, construcției și protejării monumentelor istorice, votată în prima lectură
28.03.2022 | JURIDICE MOLDOVA

Joi, 24 martie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a informat că încălcările comise în domeniul urbanismului, construcției și protejării monumentelor istorice vor fi sancționate mai dur. În cadrul ședinței plenare, deputații au aprobat în prima lectură, cu 58 de voturi, un proiect de lege, care prevede acest lucru.

Astfel, vor fi majorate sancțiunile pentru anumite contravenții, printre care încălcarea legislației cu privire la monumentele istorice, patrimoniul arheologic și monumentele de for public sau încălcarea legislației și documentelor normative în domeniul urbanismului și construcțiilor. De asemenea, persoanele care au comis aceste încălcări vor putea fi lipsite de dreptul de a ocupa o anumită funcție sau de a desfășura o anumită activitate pe un termen de până la un an.

Totodată, proiectul prevede completarea Codului Contravențional cu prevederi noi. De exemplu, amplasarea climatizatoarelor sau a instalațiilor inginerești pe fațadele principale ale monumentelor istorice ar putea fi sancționată cu amendă în mărime de a 60 până la 90 de unități contravenționale pentru persoanele fizice și cu amendă de la 180 până la 300 de unități contravenționale pentru persoanele juridice.

Documentul mai stipulează anumite modificări de ordin tehnico-legislativ, care au scopul de a aduce în concordanță prevederile Condului Contravențional cu cele din legile materiale.


Aflaţi mai mult despre , ,


Lasă un răspuns

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.