Comunicate

Impunerea unor noi măsuri privind contracararea fenomenului de răspândire a dezinformării, aprobată în prima lectură
11.04.2022 | JURIDICE MOLDOVA

Joi, 7 aprilie 2022, Parlamentul Repubicii Moldova a aprobat în prima lectură proiectul de lege care prevede impunerea unor noi măsuri privind contracararea fenomenului de răspândire a dezinformării, potrivit unui comunicat.

Documentul prevede operarea modificărilor la Legea privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Legea cu privire la libertatea de exprimare, Legea comunicațiilor electronice, Codul serviciilor media audiovizuale, Codul penal, Codul contravențional, Legea privind regimul stării de urgență, de asediu și de război.

Noua lege propune definirea noțiunilor de spațiu informațional mediatic, spațiul informațional public, informație falsă, informație ce afectează securitatea spațiului informațional public și dezinformare.

În aceeași ordine de idei, proiectul stabilește că dezinformarea și/sau răspândirea informațiilor ce afectează securitatea spațiului informațional public vor fi interzise.

De asemenea, sunt prevăzute sancțiuni penale și contravenționale pentru neexecutarea dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale sau a hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare.

Prin actul aprobat se propune completarea Codului serviciilor media audiovizuale cu noi sancțiuni pentru încălcarea prevederilor privind programele audiovizuale locale, privind retransmisiunea publicității și teleshopping-ului și difuzarea conținuturilor calificate drept dezinformare sau informație ce afectează securitatea spațiului informațional audiovizual.

Noile modificări la Codul serviciilor media audiovizuale mai prevăd că furnizorii de servicii media audiovizuale nu vor difuza, iar distribuitorii de servicii media audiovizuale nu vor retransmite programe audiovizuale care au fost inițial produse în state care nu au ratificat Convenția Europeană privind televiziunea transfrontalieră. Excepții vor fi filmele artistice, de scurt metraj și emisiunile  de divertisment care nu au un conținut militar, dar și programele audiovizuale care sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii și Canada, precum și în statele care au ratificat Convenția Europeană privind televiziunea transfrontalieră.

Proiectul mai prevede stabilirea unei atribuții noi pentru Serviciul de Informații și Securitate orientate spre descoperirea, prevenirea și contracararea acțiunilor care reprezintă amenințări la adresa securității informaționale.

O nouă reglementare vizează responsabilitatea Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, privind controlul executării, de către furnizorii de rețea și/sau servicii de comunicații electronice, a obligației de blocare imediată a accesului utilizatorilor din țara noastră la sursele cu conținut online calificate drept informații ce afectează securitatea spațiului informațional public.

De asemenea, inițiativa propune că persoanele fizice și juridice, care dețin pagini web, vor fi obligate să plaseze informațiile de contact la un loc vizibil, care ar permite identificarea lor.

Președinta Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Liliana Nicolaescu – Onofrei, care este și unul dintre autorii proiectului, a menționat că acest proiect este unul important. ”Astăzi trebuie să fim foarte conștienți de responsabilitatea pe care o avem, pentru a reuși să ajungem într-o situație când dezinformarea este contracarată și prin lege dar și de către noi, când dezinformarea nu mai este tolerată ” a declarat Liliana Nicolaescu -Onofrei.

Revizuirea cadrului normativ în vederea contracarării fenomenului  de răspândire a dezinformării și a informațiilor care afectează securitatea spațiului informațional public se regăsește în Strategia securității informaționale a Republicii Moldova pentru anii 2019-2024 și în Planul de acțiuni privind implementarea acesteia.

Proiectul de lege a fost susținut cu 56 de voturi ale deputaților.


Aflaţi mai mult despre , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.