Miercuri, 20 aprilie 2022, Serviciul Fiscal de Stat a informat contribuabilii persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător despre obligația de a depune Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18). Termenul de depunere a Declarației pentru anul 2021 este 03 mai curent.
Astfel, au fost identificate 225 de persoane fizice care în perioada anului 2020 au beneficiat de transferuri de mijloace bănești în suma totală de 44,09 milioane lei, și 420 de persoane fizice care au beneficiat de transferuri de mijloace bănești în suma totală de 90,09 milioane lei în perioada anului 2021. Acești contribuabili au fost notificați prin scrisori despre măsurile de conformare voluntară, inclusiv despre necesitatea declarării veniturilor impozabile obținute în perioada anilor 2020 și 2021.
Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii să respecte cerințele cadrului legal-normativ național și să se conformeze voluntar prevederilor legislației.
Aflaţi mai mult despre CET18, impozit pe venit, Serviciul Fiscal de stat, trimiteri poștale
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.