Site icon JMD

În atenția agenților economici care efectuează operațiuni economice cu metale și deșeuri de metale

Angajații Serviciului Fiscal de Stat vor participa, începând cu data de 17 mai 2022, în cadrul grupelor de control interinstituționale create în cadrul posturilor vamale interne de control situate pe segmentul transnistrean. În cadrul grupurilor de lucru vor participa de asemenea, angajați ai Serviciului Vamal, Inspectoratului General al Poliției, Agenției Naționale Transport Auto și Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

Scopul grupelor de control comune este verificarea mărfurilor clasificate la pozițiile tarifare 7201, 7202, 7204* la livrarea acestora către agenții economici din raioanele de est ale Republicii Moldova, nemijlocit asigurarea unui mecanism de interoperabilitate între autoritățile de supraveghere și control conform competențelor.

Grupele de control vor activa în cadrul posturilor vamale 2200 Rîbnița (PVI), 2220 Rezina pod (PVIC) și 2240 Criuleni 14,18 (PVIC), de luni până vineri, în intervalul orelor 08.00-18.00.

În acest context, solicităm agenților economici care efectuează operațiuni economice cu metale și deșeuri de metale să se asigure că dețin toate actele necesare și întrunesc toate condițiile pentru livrarea mărfurilor clasificate la pozițiile tarifare 7201, 7202, 7204.

*Notă: În conformitate cu Nomenclatura combinată a mărfurilor, aprobată prin Legea Nr. 172/2014:

Exit mobile version