La data de 17 mai 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Bosnia şi Herţegovina pentru încălcarea dreptului la libera exprimare (Art. 10), obligând autoritățile să plătească un prejudiciu moral în valoare de 4.500 de euro și alte 510 de euro în calitate de prejudiciu material.
In casu, Mirko Simić, un avocat din Bosnia și Herțegovina, reprezenta interesele clientului său în cadrul unui proces civil. În cadrul unei ședințe de judecată, avocatul a spus o glumă despre un profesor care se aștepta ca studenții săi să îi spună nu doar numărul, ci și numele victimelor bombardamentului de la Hiroshima. A fost felul său ironic de a face o comparație între felul în care instanța a aplicat prevederile referitoare la probatoriu și modul în care studenții au fost tratați de profesor. Considerând că observațiile avocatului au fost jignitoare, încălcând ordinea din şedinţa de judecată, instanța i-a aplicat o amendă.
Ajuns cazul în fața CEDO, Curtea a analizat dreptul la libera exprimare a unui avocat în cadrul unei ședințe de judecată, în sensul art. 10, ulterior analizând dacă restrângerea dreptului este „necesară într-o societate democratică”.
Concluziile Curții:
- Instanțele naționale au neglijat contextului în care au fost făcute observațiile. În fața unei instanțe, în mod firesc, avocații apărată cu fermitate drepturile clienților săi ”naturally to be vigorously defended”, ”must provide effective representation”. În speță, observațiile avocatului au evidențiat modul în care instanța aplică prevederile cu privire la probele în cazul clientului său, neconstituind un atac personal gratuit, cu intenția unică de a insulta membrii instanței;
- Remarcile au fost făcute într-o sală de judecată și nu în mass-media, ceea ce înseamnă că publicul larg nu a avut cunoștință de ele;
- Tonul ironic și sarcastic în observațiile despre judecători e compatibil cu art. 10, atâta timp cât nu este insultător, ci doar caustic.
Evidențiez că Curtea a făcut nenumărate referiri la hotărârea Morice contra Franței din 23 aprilie 2015. Din analiza comparată a acestora remarc importanța contextului exprimării unui avocat. Dacă în Simić contra Bosniei și Herțegovinei avocatul se afla în ședința de judecată, în Morice contra Franței avocatul a făcut declarațiile cu privire la unul din judecători în presă. Astfel, în cauza Simić, Curtea s-a limitat l-a declararea observaților ca nefiind un atac personal, deoarece au avut ca scop semnalarea greșelilor de aplicare a prevederilor, nefiind repetate în afara sălii de judecată. Pe de altă parte, în cauza Morice, Curtea a analizat gradul de defăimare a observațiilor, duritatea acestora, scopul urmărit (existența unei strategii de a se asigura că dezbaterea din instanță este urmărită de cât mai multă mass media, o reglare de conturi cu judecătorul alocat pe dosarul respectiv), interesul public, rolul avocatului în comparație cu cel a mass mediei etc. Cert este că în ambele cazuri a fost încălcat art. 10 CEDO, evidențiindu-se că impunerea unei sancțiuni împotriva unui avocat poate avea nu doar repercusiuni directe (proceduri disciplinare), ci și indirecte (în materie de imagine sau încredere acordată de public și de clienții).