O pătrime din sumele de bani, depuse pe conturile trezoreriale ale Agenției de recuperare a bunurilor infracționale a CNA, provin din contrabanda, depistată de Serviciul Vamal. Din 91 de milioane de lei, care se află la moment pe conturile Agenției, 23 de milioane de lei sunt mijloacele financiare nedeclarate în vamă conform rigorilor actelor normative în vigoare. Datele se conțin într-o notă de bilanț pentru perioada 2021-2022 a ARBI a CNA.
Potrivit notei, în perioada de raport, ARBI a preluat în administrare mijloace bănești sechestrate care au fost obiectul contrabandei, depistate de angajații Serviciului Vamal în cadrul controalelor efectuate la intrarea/ieșirea din țară a persoanelor fizice. Pentru asigurarea administrării eficiente a acestora și sporirii transparenței procesului de recuperare, cele 23 de milioane de lei au fost plasate pe conturile trezoreriale, gestionate de Agenție.
Referindu-se la dosarele de contrabandă, ARBI mai anunță că, în perioada de referință, a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de aproximativ 200 de milioane de lei. Printre acestea sunt capitaluri sociale, construcții locative și nelocative, mijloace de transport, terenuri agricole, de construcții și numerar. Acum trei luni, Agenția de recuperare a bunurilor infracționale a CNA informa despre transferul, în beneficiul statului, a 32 de milioane de lei, confiscați în urma unei decizii judecătorești pe cazul contrabandei de 1,6 milioane de euro, depistate de colaboratorii vamali, la finele anului 2020.
De menționat că, procedura de recuperare a bunurilor infracționale este constituită din mai multe etape, două dintre care țin de competența ARBI. Astfel, procesul de recuperare se consideră finalizat odată cu adoptarea, de către instanța de judecată, a deciziei de confiscare. Pasul final al recuperării sau vânzarea obiectelor confiscate este realizat de către instituția executorului judecătoresc și Serviciul Fiscal de Stat.