Comunicate

Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a luat act de Raportul de activitate al CNPF pentru 2021
27.06.2022 | JURIDICE MOLDOVA

Miercuri, 22 iunie 2022, Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe a audiat Raportul de activitate al Comisiei Naționale a Pieței Financiare pentru 2021, potrivit unui comunicat.

Președintele Comisiei parlamentare, Dumitru Alaiba, a ținut să menționeze „examinarea raportului în incinta autorității publice urmează să devină o tradiție, aceasta oferind posibilitatea parlamentarilor de a obține o mai bună înțelegere a specificului și eficienței instituționale, direct din sediul autorității publice”.

Președintele CNPF, Cornelia Cozlovschi, a prezentat o analiză detaliată a dinamicii celor trei piețe supravegheate – de capital, creditare nebancară și de asigurări, precum și provocările și vulnerabilitățile acestora. Evenimentul a servit un bun prilej pentru a pune în discuție necesarul de reforme pentru asigurarea dezvoltării sustenabile a piețelor reglementate și supravegheate de CNPF. Impulsionarea diversificării instrumentelor financiare disponibile pe piața de capital, crearea bazei normative pentru buna funcționare a fondurilor facultative de pensii, organismelor de plasament colectiv și a platformelor de finanțare participativă reprezintă doar unii din vectorii de activitate planificați, fortificarea capacității de protejare a drepturilor consumatorilor și investitorilor, fiind unul din subiectele importante puse în discuție.

Pe lângă aspecte ce au vizat performanța instituțională în 2021, au fost abordate subiecte ce țin de preocupările curente și prioritățile imediate ale Consiliului de administrație.

„Pentru întărirea capacității instituționale, CNPF a demarat în anul 2022 eficientizarea unor fluxuri operaționale, punând accent pe îmbunătățirea proceselor decizionale, digitalizarea și modernizarea sistemelor informatice, având în vedere dezvoltările și tendințele în domeniu. Pentru anul în curs ne-am asumat, de asemenea, obiective și acțiuni menite să asigure în continuare stabilitatea financiară, convergența intersectorială, armonizarea cadrului de reglementare și întărirea funcțiilor de supraveghere, precum și continuarea procesului de consolidare a capacității instituționale, în acord cu măsurile, practicile și prioritățile strategice, precum și asigurarea protecției consumatorilor”, a menționat Cornelia Cozlovschi.

Raportul de activitate al CNPF pentru 2021 este accesibil pe pagina web oficială a instituției – www.cnpf.md


Aflaţi mai mult despre , , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.