Comunicate

Mecanismele de protecție împotriva discriminării vor fi îmbunătățite
18.07.2022 | JURIDICE MOLDOVA

Joi, 14 iulie 2022, Guvernul Republicii Moldova a aprobat proiectul de lege privind modificarea Legii cu privire la asigurarea egalității și a altor acte normative, care are drept scop lichidarea deficiențelor cadrului normativ, îmbunătățirea mecanismelor de protecție împotriva discriminării și consolidarea instituțională a Consiliului pentru egalitate, potrivit unui comunicat

Astfel, se propune majorarea statelor de personal cu încă 13 unități în Consiliul pentru egalitate, având în vedere numărul tot mai mare de plângeri depuse, îmbunătățirea modului de examinare a plângerilor depuse, frecvența ședințelor și extinderea termenului de examinare a cauzelor complexe, ce ar permite examinarea multiaspectuală a acestora, dar și posibilitatea depunerii opiniilor juridice în instanțele de judecată, pe cauzele de discriminare. 

Totodată, proiectul de lege prevede acordarea dreptului Consiliului de a emite prescripții obligatorii pentru autorul unui act de discriminare în vederea înlăturării încălcărilor dispoziției ce a condus la discriminare sau de a opri executarea unor decizii sau ordine ilegale care au un caracter discriminatoriu. La fel, se propune crearea unui consiliu consultativ, format din reprezentanți ai societății civile și ai mediului academic, care să acorde suport Consiliului, să ofere informații și consiliere Consiliului, dar și să asiste la evaluarea activității acestuia.

De asemenea, aplicarea legii a fost extinsă prin oferirea protecției tuturor persoanelor fizice și juridice aflate sub jurisdicția Republicii Moldova, împotriva acțiunilor de discriminare. Proiectul mai stabilește acțiunile discriminatorii din domeniul educației și în exercitarea unei profesii. A fost clarificat faptul că discriminarea este interzisă atât în domeniul ocupării forței de muncă, activitatea independentă și în calitate de membru al asociațiilor profesionale și al sindicatelor.

În scopul protejării eficiente a victimelor discriminării, se propune sancționarea contravențională a acțiunilor de hărțuire în toate domeniile vieții nu doar în sfera muncii, așa cum este în prezent.

Proiectul a fost elaborat în conformitate cu Planul național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE și transpune recomandările formulate de experții Consiliului Europei. Acesta urmează să fie propus Parlamentului spre adoptare.


Aflaţi mai mult despre , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.