Site icon JMD

Plafonarea comisioanelor achitate de ÎMM la operațiunile prin intermediul cardurilor bancare

Inițiativa legislativă privind plafonarea comisioanelor achitate de Întreprinderile Mici și Mijlocii (ÎMM) la operațiunile efectuate prin intermediul cardurilor bancare a fost subiectul consultărilor publice, care au avut loc astăzi, în regim online, pe platforma Comisiei economie, buget și finanțe. La consultări au participat reprezentanți ai mediului bancar, sistemelor de plăți, asociațiilor de business, instituțiilor de reglementare, care și-au prezentat opiniile asupra proiectului de lege sub diverse aspecte: juridice, tehnice, financiare și investiționale.

Autorii proiectului de lege propun plafonarea la 0,5% a comisioanelor aplicate de băncile comerciale la operațiunile de plată efectuate de către ÎMM prin intermediul cardurilor bancare, indiferent de tipul cardurilor. Urmează dezbaterea proiectului în prima lectură, iar intrarea în vigoare a noii legi este preconizată pentru 1 ianuarie 2023.

”Și noi la Parlament, și sistemul bancar, și companiile avem aceleași scopuri – de a dezvolta plățile cu cardul, de a transparentiza tranzacțiile, de a reduce costurile suportate de antreprenori și de a susține businessul mic și mijlociu. Acum, principalul impediment în adaptarea naturală a plăților cu cardul este anume acest comision, extrem de dureros, care dezavantajează antreprenorii mici și mijlocii și îi descurajează să promoveze plățile contactless”, a explicat președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba.

”Există conștientizarea problemei, este un început bun, acum să încercăm să depunem eforturi ca să găsim soluția optimă pentru toți”, a spus Dumitru Alaiba.  De asemenea, deputatul a remarcat că proiectul de lege propus nu este o inițiativă izolată și că vor urma alte intervenții care să conducă la creșterea plăților fără numerar și la dezvoltarea pieței cardurilor de plată din Republica Moldova.

De menționat că în politica bugetar-fiscală pentru anul 2022 sunt stipulate cerințele ca plățile efectuate în numerar între agenți economici să nu depășească 100 de mii de lei pe lună ori 10 mii de lei per tranzacție, dar și obligativitatea deținerii POS-terminalului la subdiviziunile unde vânzările sunt mai mari de 500 de mii de lei.

Exit mobile version