O inițiativă legislativă menită să îmbunătățească activitatea Zonelor economice libere (ZEL) va fi propusă pentru examinare în plenul Parlamentului. Comisia economie, buget și finanțe a aprobat raportul la proiectul de modificare a Legii cu privire la zonele economice libere, Legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcție și Codului Contravențional. Documentul stipulează că nu doar proprietarii de teren, dar și alți deținători ai dreptului de construire, cum ar fi superficiarii, pot solicita acte permisive pentru construcție pe teritoriul ZEL.
Autorii inițiativei legislative sunt deputații Comisiei economie, buget și finanțe Radu Marian, Valentina Manic și Marina Morozova, membri ai Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate”. Deputații propun completarea cadrului normativ cu o nouă prevedere, potrivit căreia administrația ZEL poate cesiona dreptul de superficie, care reprezintă un drept real imobiliar de a poseda și folosi terenul altuia în vederea edificării şi exploatării unei construcţii sau exploatării unei construcții existente. Potrivit autorilor, modificările propuse vor contribui la deblocarea situației, în care mai mulți agenți economici înregistrați în ZEL se confruntă cu impedimente legate de obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire. Obiectivul final este încurajarea dezvoltării proiectelor investiționale ale companiilor locale și străine, înregistrate în ZEL.
În Republica Moldova activează șapte Zone economice libere (Zone ale antreprenorialului liber), care conțin 38 de subzone. Valoarea totală a mărfurilor produse şi serviciilor prestate de ZEL în anul 2021 a constituit 672,9 milioane de dolari SUA, dintre care 612,4 milioane de dolari SUA au însumat exporturile.