Joi, 28 iunie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, în prima lectură, proiectul noului Cod electoral, potrivit unui comunicat.
”Scopul proiectului de lege este perfecționarea procedurilor electorale, înlăturarea ambiguităților și contradicțiilor dintre Codul electoral și alte legi, dar și implementarea recomandărilor formulate în rapoartele misiunilor naționale și internaționale de monitorizare a alegerilor”, a menționat președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate.
Printre propunerile autorilor se numără posibilitatea ca, în situații excepționale, cum ar fi pandemie, stare de urgență, în unele circumscripții electorale, alegerile să se poată desfășura pe parcursul a două zile (sâmbătă și duminică), prin derogare de la regula generală. Acest lucru urmează să fie stabilit prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale, cu cel puțin 25 de zile înainte de ziua alegerilor.
De asemenea, inițiativa legislativă vizează finanțarea activității grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale. Astfel, se va limita posibilitatea efectuării donațiilor în numele unor terțe persoane, prin plafonarea acestora din suma venitului anual al donatorului și sancționarea contravențională a persoanelor care comit abateri.
Proiectul de lege mai oferă claritate în procedurile aferente modului de examinare și soluționare a contestațiilor, prin corelarea prevederilor Codului administrativ cu cele ale Codului electoral, în vederea înlăturării carențelor.
Referitor la alegerile parlamentare, autorii proiectului propun extinderea până la 111 a numărului maxim de persoane, care pot fi incluse în lista de candidați a unui partid politic sau bloc electoral. De asemenea, lista de candidați va putea fi modificată cu cel târziu zece zile până la data alegerilor.
Documentul mai propune revizuirea condițiilor speciale pentru candidații la funcția de primar. Astfel, vârsta minimă necesară va fi redusă de la 25 la 23 de ani. Totodată, candidații la funcția de primar vor trebui să aibă studii medii generale, studii medii de specialitate sau studii superioare.
Prevederile noului Cod electoral urmează să fie supuse, în continuare, consultărilor publice, după care proiectul de lege va fi propus spre adoptare în plenul Parlamentului.
Aflaţi mai mult despre Codul electoral, Comisia Electorală Centrală, Olesea Stamate, Parlamentul Republicii Moldova
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.