Comunicate

Evidența profesiilor juridice se va face într-un Registru electronic de stat
24.10.2022 | JURIDICE MOLDOVA

Joi, 20 octombrie 2022, în cadrul Ministerului Justiției a avut loc o ședință de lucru la care s-a discutat despre elaborarea unei versiuni electronice a Registrului de stat a profesiilor juridice (RSPJ), potrivit unui comunicat.

În cadrul ședinței, s-a discutat despre procesul de aprobare, dezvoltare și implementare a RSPJ, responsabilitățile părților implicate și agenda de implementare a acestuia. Prezentă la discuții, secretara de stat a Ministerului Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a menționat că dezvoltarea unui Registru electronic este una din prioritățile Ministerului Justiției pe dimensiunea digitală, iar implementarea acestuia va permite o evidență mai bună a activității profesioniștilor din justiție și va exclude factorul erorii umane.

Și secretara generală a ministerului, Stela Ciobanu, a subliniat că Agenda digitală a Ministerului Justiției a fost elaborată în baza Strategiei și a Planului de acțiuni, care au drept scop asigurarea cu sisteme informaționale adaptate la necesitățle de gestiune eficientă a activității profesioniștilor. „În cadrul acestui proiect ne propunem să elaborăm conceptul tehnic, să dezvoltăm și să implementăm Sistemul informațional de mediere, inclusiv RSPJ. Ambele sisteme informaționale urmează să fie funcționale până la sfârșitul anului 2023”, a mai adăugat Stela Ciobanu.

Astfel, s-a propus ca RSPJ să fie un sistem informațional integrat al sistemului de justiție, iar notarii, avocații, mediatorii, executorii judecătorești, administratorii autorizați, traducătorii, experții judiciari și alți actori care contribuie la înfăptuirea justiției vor asigura fluxul de informații cu privire la activitatea/atribuțiile lor profesionale. Acest lucru va permite sistematizarea proceselor operaționale și asigurarea principiilor transparenței și continuității informațiilor.

La ședință au participat reprezentanții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Organizației Internaționale pentru Dezvoltarea Dreptului (IDLO), Agenției Resurse Informaționale Juridice, Direcției profesii și servicii juridice ai Ministerului Justiției și cei ai echipei implementatoare.

Dezvoltarea și crearea versiunii electronice a Registrului de Stat a Profesiilor Juridice este finanțată de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), în parteneriat cu BERD și IDLO.


Aflaţi mai mult despre , , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.