Flux noutăţi

Inspectoratul de Stat al Muncii va fi restructurat
27.10.2022 | JURIDICE MOLDOVA

Miercuri, 26 octombrie 2022, Guvernul a aprobat o decizie, potrivit căreia din 1 noiembrie curent, Inspectoratul de Stat al Muncii va avea o nouă structură organizatorică.

Conform comunicatului, modificările efectuate au la bază modele aplicate în instituții similare din statele europene, scopul lor fiind eficientizarea activității Inspectoratului de Stat al Muncii și optimizarea resurselor acestuia.

Astfel, conform proiectului, numărul de unități din cadrul Inspectoratului de Stat al Muncii va fi redus de la 104 la 84, dintre care 26 vor fi repartizate aparatului central, iar 58 de unități pentru inspecțiile teritoriale de muncă.

De asemenea, sunt prevăzute modificări în structura aparatului central al instituției, și anume crearea unor subdiviziuni noi: o direcție de suport metodologic pentru inspecții, care va dezvolta competențele inspectorilor pentru combaterea muncii nedeclarate, în domeniul muncii și al sănătății și securității în muncă; o subdiviziune responsabilă de acordarea consultanței de specialitate atât angajaților, cât și angajatorilor, care le va permite inspectorilor de muncă să acorde mai mult timp activităților de inspecție și un serviciu de audit intern, care va verifica și asigura integritatea instituțională.

Modificările propuse nu vor necesita alocarea de  resurse financiare din bugetul de stat, din contra, vor asigura economii în valoare de circa 2,5 milioane de lei. Acest fapt va permite majorarea salariilor pentru funcțiile de execuție și, respectiv, va crea condițiile necesare pentru sporirea productivității muncii și a calității serviciilor prestate.


Aflaţi mai mult despre , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.