Flux noutăţi

Întreprinderile mici și mijlocii vor putea solicita compensații parțiale pentru dobânzile achitate la credite
16.11.2022 | JURIDICE MOLDOVA

La data de 15 noiembrie,  a intrat în vigoare ”Regulamentul privind modul de compensare a dobânzilor la creditele bancare și/sau nebancare contractate de întreprinderile mici și mijlocii”, aprobat prin HG nr. 780 din 9 noiembrie 2022. Potrivit prevederilor Regulamentului,Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a fost abilitată să compenseze 2 puncte procentuale din dobânda aferentă creditelor investiționale cu sold activ la situația din 01 august 2022.

Compensațiile urmează a fi acordate pentru perioadele de calcul august – decembrie curent, iar acestea nu vor depăși suma cumulativă de 300 mii lei per agent economic. Sunt eligibile spre compensare creditele investiționale acordate în lei, cu excepția creditelor contractate pentru procurarea autoturismelor sau imobilelor cu destinație locativă.  Totodată, beneficiari ai compensației sunt ÎMM-urile care întrunesc cumulativ, următoarele condiții:

• sunt clasificate în condițiile Legii 179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii și nu cad sub incidența art. 12. (3) din Legea menționată;

• destinația creditului investițional se încadrează în domeniile de activitate în conformitate cu anexa la Regulament;

• dețin un credit investițional cu sold activ la situația din 1 august 2022, care a fost contractat pentru o perioadă de cel puțin 24 luni. Se consideră eligibile pentru compensare inclusiv creditele investiționale refinanțate, cu condiția că termenul scadent al contractului de credit inițial, cumulativ cu termenul contractului refinanțat depășește 24 luni;

• creditul investițional pentru care se solicită compensarea este clasificat în categoria de risc ”Standard”, ”Supravegheat” sau care sunt reclasificate în categoria ”Substandard” ca efect al prelungirii și/sau renegocierii, conform Regulamentului cu privire la clasificarea activelor și angajamentelor condiționale, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.231/2011;

• au achitat dobânda către Creditor, care se solicită a fi compensată.

Nu constituie obiect al compensării comisioanele și plățile percepute de Creditor pentru examinarea dosarului, de acordare, de deservire a creditului, pentru achitare anticipată, penalități, dobânzi de întârziere, precum și alte plăți decât dobânda.

Cererile de compensare vor putea fi depuse în format online începând cu data de 21 noiembrie 2022 până la data de 28 februarie 2023.


Aflaţi mai mult despre ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.