Flux noutăţi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile sesizările cu privire la neconstituționalitatea examenului de admitere în profesia de avocat pentru judecătorii și procurorii cu o vechime în muncă de 10 ani
23.11.2022 | JURIDICE MOLDOVA

La data de 22 noiembrie 2022, Curtea Constituțională a pronunțat o decizie de inadmisibilitate cu privire la două sesizări pentru controlul constituționalității modificărilor legislative privind accederea în profesia de avocat, mai exact susținerea examenului de admitere în profesia de avocat pentru judecătorii și procurorii cu o vechime în muncă de 10 ani care doresc să acceadă în profesia de avocat.

Potrivit autorilor sesizării, Legea de modificare a fost votată în lectura a II-a în sesiune extraordinară, contrar articolelor 64 și 67 din Constituție, nefiind inclusă în ordinea de zi pentru aprobare în cadrul ședinței Biroului Permanent din 19 ianuarie 2022.

Autorii sesizării au susținut că persoanele indicate la articolul 10 alin. (2) din Legea cu privire la avocatură au avut speranța legitimă de a obține un bun, în sensul autonom atribuit acestuia în jurisprudența Curții Europene. Astfel, potrivit autorilor, dispozițiile contestate încalcă dreptul de proprietate. Totodată, în opinia autorilor, excluderea posibilității de a obține licența de avocat pe baza titlului științific de doctor în drept și pe baza vechimii în muncă pentru judecători și procurori presupune o imixtiune în dreptul la viața privată.

Printre cele mai importante constatări ale Curții sunt:
– despre aplicarea Regulamentului Parlamentului – este un proces în care Parlamentul se bucură de o marjă discreționară largă. Constituția nu reglementează o modalitate precisă de stabilire a ordinii de zi pentru sesiunile extraordinare. De asemenea, în Hotărârea nr. 23 din 6 mai 1999, interpretând articolul 67 din Constituție, Curtea a menționat doar motivele care pot sta la baza convocării sesiunii extraordinare (i.e. necesitatea soluționării unor sarcini neobișnuite sau producerea unor evenimente neprevăzute), fără a se pronunța cu privire la modalitatea de stabilire a ordinii de zi a acestei sesiuni;
– despre încălcarea dreptului de proprietate-nu se poate susține riscul încălcării dreptului de proprietate, pentru că acest drept nu garantează, per se, obținerea unei licențe pentru exercitarea profesiei de avocat;
– despre viața privată – ține de competența instanțelor de drept comun să evalueze dacă într-un caz particular, se poate vorbi despre incidența dreptului la viața privată al unui solicitant de licență pentru exercitarea profesiei de avocat și de o încălcare a acestui drept ca urmare a refuzului de a-l primi în profesie, inclusiv prin aplicarea retroactivă a legii;
– despre neretroactivitatea legii – deși pentru certitudinea juridică este dezirabil ca legile să nu retroactiveze, Constituția nu interzice, per se, adoptarea unor legi civile retroactive;
În consecință, Curtea a constatat că sesizările sunt inadmisibile și nu pot fi acceptate pentru examinare în fond. Decizia este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Decizia este disponibilă la următorul link.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.