Comunicate

A fost adoptat noul Cod electoral al Republicii Moldova
05.12.2022 | JURIDICE MOLDOVA

Joi, 1 decembrie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Codul electoral al Republicii Moldova. Documentul are scopul de a perfecționa procedurile electorale, de a înlătura ambiguitățile și contradicțiile dintre Codul electoral și alte legi, precum și de a implementa recomandările formulate în rapoartele misiunilor naționale și internaționale de monitorizare a alegerilor, potrivit unui comunicat.

După aprobarea în prima lectură, documentul a fost supus mai multor runde de consultări publice.

Astfel, în situații excepționale, cum ar fi pandemie, stare de urgență, în unele circumscripții electorale, alegerile se vor putea desfășura pe parcursul a două zile (sâmbătă și duminică), prin derogare de la regula generală. Acest lucru urmează să fie stabilit prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale, cu cel puțin 25 de zile înainte de ziua alegerilor. Totodată, pentru a facilita accesul alegătorilor la procesul electoral, cetățenilor li se va oferi dreptul de a vota atât în baza buletinului sau a buletinului provizoriu de identitate, cât și în baza pașaportului, indiferent de tipul scrutinului.

Documentul mai stabilește principii clare privind reflectarea alegerilor de către mijloacele de informare în masă. Instituțiile mass-media vor avea obligația de a respecta principiile de echitate, echilibru și imparțialitate în contextul mediatizării campaniilor electorale. În caz contrar, acestea riscă să fie sancționate gradual de către Consiliul Audiovizualului.


Aflaţi mai mult despre , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.