Facultatea de Drept, USM, a găzduit un târg de vânzare a manufacturilor realizate de către persoane cu nevoi speciale
07.12.2022 | JURIDICE MOLDOVA

Marcată anual, la data de 03 decembrie, începând cu anul 1992, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități este prilejul prin care fiecare dintre noi se poate implica şi îşi poate afirma sprijinul pentru ca persoanele cu dizabilităţi să se bucure de şanse egale.

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova educă și cultivă valori umane, în primul rând, iar viitori profesioniști în domeniul dreptului trebuie neapărat să cunoască și să promoveze respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, egalitatea și nediscriminarea. În acest context, Facultatea de Drept a fost gazda unui eveniment inedit – Expoziția cu vânzare a manufacturilor realizate de către persoane cu nevoi speciale, evenimentul fiind la a II-a ediție. Scopul expoziției organizate constă în sensibilizarea societății asupra problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități.

Evenimentul, devenit deja o frumoasă tradiție, a fost organizat datorită implicării active a asociațiilor obștești ale persoanelor cu dizabilități, în special A.O. „TAUR” și a administrației Facultății de Drept.

Evenimentul a adunat mulți participanți și vizitatori, inclusiv reprezentanți ai autorităților publice, cadre didactice, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, avocați și alți profesioniști.

Cu un cuvânt de salut a venit Secretarul de Stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova – Vasile CUȘCĂ, care a specificat inițiativele pozitive pe care le-a întreprins ministerul în ultima perioadă în domeniul discutat, dar a relatat și despre proiectele de viitor, care au menirea de a facilita integrarea persoanelor cu nevoi speciale.

Prorectorul pe activitatea didactică a Universității de Stat din Moldova – Otilia DANDARA, dr. hab., prof. universitar, a menționat despre importanța implicării persoanelor cu dizabilități în viața publică, reafirmând despre necesitatea asigurării unui mediu deschis de instruire cu respectarea drepturilor fundamentale. De asemenea, Dna DANDARA a salutat implicarea activă a Facultății de Drept în promovarea și respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Decanul Facultății de Drept – Serghei BRÎNZA dr. hab., prof. universitar a reiterat despre deschiderea mediului academic în vederea promovării și respectării drepturilor fundamentale ale omului, urându-le tuturor participanților multă sănătate și bucurii.

Domnul Alexandru ARSENI – dr. hab., prof. universitar a menționat despre parcursul Republicii Moldova către un stat independent și democratic, în care drepturile și libertățile oamenilor sunt prioritatea fiecărui stat de drept. Oamenii sunt egali în drepturi. Egalitatea în fața legii, cunoscută, de asemenea, ca egalitate juridică, este principiul că fiecare ființă umană independentă trebuie să fie tratată în mod egal de lege și că toți oamenii sunt supuși acelorași legi. Prin urmare, legea trebuie să garanteze neprivilegierea sau nediscriminarea de către autorități a niciunui individ sau grup de indivizi. Egalitatea în fața legii este unul dintre principiile de bază ale liberalismului. Vă îndemn pe toți să respectați cu desăvârșiere acest principiu fundamental.

Doamna Doina CAZACU –dr., conf. univ., a mulțumit tuturor pentru implicare și pentru faptul că au dat curs inițiativei, menționând despre abilitățile fiecărui participant de a crea lucrări inedite, cu multă grijă și dăruire.

Expoziția a reușit să hrănească sufletul cu un recital de colinde, cântece și urături din partea studenților Facultății de Drept, iar prin inaugurarea bradului de Crăciun a fost dat startul sărbătorilor de iarnă – perioadă plină de magie și bunătate.

Inițiativele și implicarea persoanelor cu nevoi speciale au demonstrat încă odată că acest eveniment este al persoanelor cu abilități remarcabile or, toate cele expuse spre vânzare, lucrate manual, cu un talent și har deosebit, nu puteau fi trecute cu vederea. Din primele momente de la deschiderea expoziției tarabele organizate au fost abundate de cumpărătorii care au găsit lucruri pe orice plac.

La fel, participanții la eveniment au venit cu un mesaj de mulțumire la adresa gazdei – Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, fiind înmânate diplome administrației instituției.

La final, ținem să mulțumim tutor pentru receptivitate, implicare. Vă așteptăm să ne revedem la anul, cu multă sănătate și împliniri!


Aflaţi mai mult despre


Lasă un răspuns

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.