Comunicate

Ministerul Justiției a finalizat etapa de consultări asupra proiectului de lege ce vizează răspunderea disciplinară a judecătorilor și Inspecția Judiciară
12.12.2022 | JURIDICE MOLDOVA

Luni, 5 decembrie 2022, Ministerul Justiției a informat că a finalizat etapa de consultări publice în cadrul căreia a fost discutat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative ce vizează răspunderea disciplinară a judecătorilor și Inspecția Judiciară.

Cele mai importante propuneri se referă la majorarea termenului de prescripție pentru atragerea la răspundere disciplinară a judecătorului de la 2 la 3 ani, revizuirea categoriilor de abateri disciplinare, precum și modificarea condițiilor de accedere în funcția de inspector-judecător.

Totodată, se propune transpunerea la nivel de lege a aspectelor ce țin de răspunderea disciplinară a inspectorilor-judecători, cum ar fi: răspunderea disciplinară privind statutul și garanțiile funcției, lista abaterilor disciplinare. Se propune revizuirea mecanismului de evaluare a inspectorilor-judecători. În prezent, legea nu prevede un astfel de mecanism.

Noile prevederi reglementează, de asemenea, competența Inspecției Judiciare, și anume de a se autosesiza nu doar în temeiul încălcărilor depistate în cadrul controalelor efectuate în instanțe, ci și în baza informațiilor din presă sau din investigațiile jurnalistice.

Cu referire la majorarea termenului de prescripție pentru atragerea la răspundere disciplinară a judecătorului, este argumentat de faptul  că termenul de 2 ani este unul relativ scurt, în raport cu factorii care creează condițiile împlinirii termenului de prescripție înainte de atragerea judecătorului la răspundere disciplinară.

Proiectul a finalizat faza de consultare publică și urmează să treacă expertiza anticorupție. Ulterior, va fi remis către Guvern pentru aprobare. Reforma dată reprezintă o acțiune din „Planul de acțiuni pentru implementarea măsurilor propuse de către Comisia Europeană în avizul său privind cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, aprobat de Comisia Națională pentru Integrare Europeană, la 4 august 2022.


Aflaţi mai mult despre , , , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.