Site icon JMD

MO9. Legea privind declararea voluntară și stimularea fiscală, publicată

În Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 309-320 din 17.08.2018 a fost publicată Legea privind declararea voluntară și stimularea fiscală nr. 180 din 26 iulie 2018 (în vigoare 17.08.2018)

Conform art. 1 alin. (1) legea stabileşte principiile şi garanţiile generale ale declarării voluntare a bunurilor, de asemenea determină statutul juridic al subiecţilor declarării voluntare a bunurilor, al subiecţilor stimulării fiscale, al autorităţilor publice împuternicite și al altor organizaţii şi instituţii ce participă la procesul de declarare voluntară a bunurilor sau de stimulare fiscală ori a căror activitate este legată de procesul de declarare voluntară a bunurilor sau de stimulare fiscală.

Subiecţi ai declarării voluntare a bunurilor sunt persoanele fizice cetăţeni ai Republicii Moldova, cu excepția persoanelor specificate la alin. (2), (3) și (4) ale art. 3 din Lege.

Nu pot fi subiecți ai declarării voluntare a bunurilor persoanele fizice cetăţeni ai Republicii Moldova care:

A. Au ocupat sau ocupă, în perioada din 1 ianuarie 2009 și pînă la data intrării în vigoare a prezentei legi, una dintre următoarele funcții:

1) preşedinte al Republicii Moldova;
2) prim-ministru;
3) prim-viceprim-ministru;
4) viceprim-ministru;
5) deputat în Parlament;
6) ministru;
7) viceministru;
8) secretar general de stat;
9) secretar de stat;
10) judecător;
11) procurori de toate nivelurile;
12) director și director adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate;
13) director și director adjunct al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei;
14) director și director adjunct al Centrului Naţional Anticorupţie;
15) preşedinte, vicepreşedinte și membru al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare;
16) guvernator, prim-viceguvernator și viceguvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, membru al Consiliului de administrație, membru al Comitetului executiv și membru al Consiliului de supraveghere al Băncii Naţionale a Moldovei;
17) director și director adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor;
18) administrator, administrator special, lichidator, membru al Consiliului, membru al  Consiliului de administrare și membru al Comisiei de cenzori în cadrul următoarelor bănci: BC „Investprivatbank” S.A.; BC „Banca Socială” S.A.; BC „Banca de economii” S.A.; BC „Unibank” S.A.; BC „Universalbank” S.A;

B.  Au fost condamnați pentru infracţiuni comise în activitatea BC „Investprivatbank” S.A., BC „Banca Socială” S.A., BC „Banca de economii” S.A., BC „Unibank” S.A. sau BC „Universalbank” S.A. ori care au statut de bănuit sau de învinuit în cauze penale privind infracţiuni aferente activităţii acestor bănci;

C. Au fost subiecți ai investigațiilor financiare ale Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor sau care au avut statut de bănuit ori de invinuit în cauze penale privind spălarea de bani sau infracțiuni asociate acesteia.

Art. 6 din lege prevede următoarele:
Obiecte ale stimulării fiscale sînt:
a) sumele amenzilor aferente bugetului de stat sau fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală și majorările de întîrziere (penalitățile) calculate pentru neplata în termen a impozitelor, taxelor și a altor plăți obligatoriiaferente bugetului de stat, inclusiv la defalcările de la impozitele și taxele de stat aferente bugetelor locale, potrivit cotelor procentuale stabilite conform legislației în vigoare, sau aferente fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, neachitate la data punerii în aplicare a prezentei legi, inclusiv amînate sau eșalonate conform legislației în vigoare, reflectate în sistemul de evidență al Serviciului Fiscal de Stat, inclusiv în evidența specială;
b) sumele amenzilor aferente bugetului de stat și majorările de întîrziere (penalitățile) calculate pentru neplata în termen a impozitelor, taxelor și a altor plăți obligatorii aferente bugetului de stat, neachitate la data punerii în aplicare a prezentei legi, inclusiv amînate sau eșalonate conform legislației în vigoare, reflectate în sistemul de evidență al Serviciului Vamal, inclusiv în evidența specială;
c) sumele amenzilor aferente bugetului asigurărilor sociale de stat și majorările de întîrziere (penalitățile) calculate pentru neplata în termen a contribuţiei de asigurări sociale, neachitate la data punerii în aplicare a prezentei legi, inclusiv amînate sau eșalonate conform legislației în vigoare, reflectate în sistemul de evidență al Casei Naționale de Asigurări Sociale, inclusiv în evidența specială.

Declararea voluntară a bunurilor începe la data punerii în aplicare a Legii şi se încheie la 1 februarie 2019.

Legea prevede procedura cu privire la declararea voluntară a mijloacelor bănești și bunurilor.

Pentru mai multe detalii, consultaţi Legea privind declararea voluntară și stimularea fiscală nr. 180 din 26.07.2018.

Autor: Vlad BERCU

 

Exit mobile version