Competition

Consiliul Concurenței: Atelier de lucru privind Negocierile de aderare și prezentarea Regulamentului de Exceptare pe Categorii a Acordurilor Verticale
13.02.2023 | JURIDICE MOLDOVA

La data de 08 februarie 2023, Consiliul Concurenței a fost antrenat într-un exercițiu de schimb de experiență și preluare a celor mai bune practici europene, participând la Atelierul de lucru cu genericul: „Negocierile de aderare și noile provocări în ceea ce privește reglementarea distribuției”.

Evenimentul a fost organizat de Proiectul Uniunii Europene “Sprijin pentru dialogul politic structurat, coordonarea implementării Acordului de Asociere și consolidarea procesului de armonizare a legislației pentru Republica Moldova” și a întrunit sub egida sa reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, reprezentanți și experți ai Proiectului, reprezentanți ai Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, precum și angajați ai Consiliului Concurenței.

Tradițional, domnul Primož VEHAR, Team Leader al Proiectului a dat start evenimentului cu un mesaj de salut, ulterior cu remarci introductive a intervenit domnul Alexei GHERȚESCU, Președintele Consiliului Concurenței.

Agenda Atelierului de lucru a cuprins două paneluri exhaustive dedicate subiectelor de importanță și actualitate majoră în activitatea Consiliului Concurenței, prezentate participanților de către Primož VEHAR, Team Leader al Proiectului și Andrej PLAHUTNIK, Expert în domeniul concurenței.

  • Primul panel a fost dedicat prezentării informațiilor de bază privind negocierile de aderare: cadrul juridic, principiile de bază, etapele procesului de aderare la UE. În special, experții s-au axat pe prezentarea și descrierea Programului național de aderare a Acquis-ului și aspecte legate de legislația și politicile în domeniul concurenței cu accent pe procesul de screening, elementele de bază care trebuie prezente, provocări și soluții. Totodată, în cadrul panelului a fost prezentată experiența Croației, Muntenegrului și a Serbiei și înaintate recomandări explicative în scopul realizării cu succes a parcursului european.
  • Partea a doua a evenimentului a fost axată pe prezentări și discuții asupra Regulamentului de Exceptare pe Categorii a Acordurilor Verticale (VBER) și Liniilor directoare aferente. În această ordine de idei, experții au abordat subiecte cu referire la exceptarea pe categorii și provocările aferente, distribuția duală , obligații de paritate, vânzări on-line, distribuție selectivă etc.

Programul Atelierul de lucru a cuprins și sesiuni interactive de întrebări, discuții și dezbateri, prin intermediul cărora participanții au avut posibilitatea să abordeze subiecte sensibile, incluzând și provocările anticipate în procesul de implementare a informațiilor prezentate și recomandărilor înaintate.

Menționăm că Proiectul UE „Sprijin pentru dialogul politic structurat, coordonarea implementării Acordului de Asociere și consolidarea procesului de armonizare a legislației pentru Republica Moldova“, oferă suport Consiliului Concurenței în realizarea unui șir de măsuri, în special în vederea analizei cadrului legal și aspectelor procedurale în contextul alinierii la practica UE.

În cadrul acestuia sunt realizate o serie de măsuri în vederea analizei aspectelor procedurale în contextul alinierii la practica UE. Obiectivul general al acestor activități constă în identificarea lacunelor legislative și a procedurilor necesare de implementare în contextul îmbunătățirii și alinierii la standardele UE în materie de concurență și ajutor de stat.


Aflaţi mai mult despre , , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.