Site icon JMD

Educația în materia Drepturilor Omului – proiectul unui Stat Puternic

Educația în materia Drepturilor Omului – o nouă viziune pentru sistemul de învățământ al Republicii Moldova. Definită în Carta Consiliului Europei privind Educația pentru Cetățenie Democratică și Educație pentru Drepturile Omului în calitate de activitate de formare, orientată spre pregătirea și încurajarea beneficiarului să contribuie la construirea și la apărarea unei culturi universale a Drepturilor Omului în societate, aceasta își propune să devină un scut împotriva violenței, rasismului, extremismului, xenofobiei, discriminării și intoleranței.

 

Constanța Botnar

Coordonator de Program, Amnesty International

 

Poate fi considerată educația în materia Drepturilor Omului o investiție pe termen lung?

O comunitate puternică, sănătoasă, prodigioasă nu se poate constitui izolat de percepția Drepturilor Omului.

Dezvoltarea aptitudinilor civice, care țin de exercitarea justă a drepturilor, se prezintă ca temelia unei comunități responsabile și direct implicate în construirea propriului succes.

Dăinuirea și înțelegerea valorilor precum libertate, egalitate, toleranță împiedică declanșarea unor fenomene anti-sociale și angajează individul într-o dezvoltare multi-ramificată, în interiorul căreia, meritocrația, profesionalismul, devotamentul nu se lasă mult timp în așteptare de implementare.

Educația în domeniul Drepturilor Omului dezvoltă o înțelegere a responsabilității comune a tuturor de a face din Drepturile Omului o realitate în fiecare comunitate.

Mai mult, educația în Domeniul Drepturilor Omului constituie o contribuție esențială la prevenirea, pe termen lung, a încălcărilor Drepturilor Omului, reprezentând, astfel, o investiție importantă în efortul de a realiza o societate puternică.

Țările nordice sunt model de comunitate sănătoasă care și-au crescut istoria de succes prin implantarea Drepturilor Omului în cadru legislativ, politici publice și practici administrative.

Abordarea Bazată pe Drepturile Omului, în Țările Nordice, s-a reprezentat ca o inițiativă a autorităților publice, ușor asimilată și aplicată de către membrii comunității, societății civile revenindu-i sarcina de a monitoriza și de a cizela micro-elemente care mai pot fi omise de factori decidenți –  realitate aflată în disonanță cu condiția Abordării Bazate pe Drepturile Omului în Republica Moldova, în referința căreia se explică: necesitatea onorării Drepturilor Omului este tot mai des enunțată de societatea civilă decât de autoritatea publică, cea din urmă privind subiectul precum o noțiune abstractă sau mai puțin tangibilă în planul de administrare națională.

Drepturile Omului, dar și Educația în materia Drepturilor Omului nu se bucură de-o popularitate sesizabilă în Republica Moldova, fapt aflat în legătură de cauzalitate cu incidența înaltă de încălcare și de neglijare a libertăților membrilor comunității.

Țările Nordice, aflate în vârful evaluărilor mondiale cu obiect de analiză – calitate a vieții, au demonstrat, prin propriul exemplu, anticiparea survenirii unor incidente este recomandabilă; inițierea împotriva curentului, este vătămătoare, consumatoare de efort și timp. Din aceste considerente, Educația în Drepturilor Omului trebuie să primeze în abordările autorităților publice și-ar trebui să se prezinte ca un tratament profilactic împotriva tuturor relațiilor sociale de tip conflictualist.

 

Timpul oportun pentru inițierea în materia Drepturilor Omului

Preferabilă devine introducerea cât mai timpurie în materia Drepturilor Omului, grădinița, școala devenind mediile propice pentru integrarea principiilor Drepturilor Omului în conduită, care odată prinse, vor prevala pe întreg parcursul vieții celui astfel crescut.

Adaptat în sacralitatea unor reguli de comportare socială, individul nu mai abdică de la acestea.

De asemenea, consider întemeietoare abordarea, la faze impurii, a următoarelor subiecte: identitatea mea; gestionarea emoțiilor; respectarea identității celor din jur; diferiți, dar egali; stereotipuri și prejudecăți; toleranță.

Într-un echivalent, se insistă a se învăța ceea ce face pe OM, OM.

Abordarea reformatoare pe care o propunem autorităților, dar și cadrelor didactice este reticent privită, optându-se a se crede că mijloacele istoric dezvoltate sunt unicul cadru de operare.

Astfel, traseul Educație în materia Drepturilor Omului devine mult prea complicat sub aspect local, dincolo de tendința de a stopa orice proces de modernizare, decidenții își trădează lipsa perceptului de Drept al Omului.

Proiectele demarate de Amnesty International: Educația în materia Drepturilor Omului

Educația în materia Drepturilor Omului, ca domeniu țintă de intervenție, a oferit posibilitatea desfășurării următoarelor proiecte: Copii – Apărători ai Drepturilor Omului; Ajuta-mă să-mi revendic Drepturile; O școală fără bullying (desfășurat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova); Recuperarea spațiului civic, promovarea spațiului civic al tinerilor prin muncă de tineret și educație pentru Drepturile Omului – toate axate pe instruirea discipolilor, dar și a profesorilor în materia exercitării facultăților, manevrării mijloacelor de apărare, dezvoltării spiritului de inițiativă în comunitate.

Anterior, Amnesty International desfășura, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, concursul național  – Turnamentul în domeniul Drepturilor Copilului și a Omului, care invita tinerii să constate și să monitorizeze încălcarea unui drept în comunitatea din care fac parte, să elaboreze un raport de semnalare adresat autorităților, cea mai bună comunicare fiind premiată de către organizatori.

Deși inițiativa părea promițătoare prin antrenarea tinerilor în activitățile civic-responsabile, formatul de tip concurs a distorsionat așteptările și obiectivele trasate, transformând exercițiul de dezvoltare într-o goană după câștig.

Astfel, Turnamentul în domeniul Drepturilor Copilului și a Omului a fost substituit de Forumul Drepturilor Copilului centrat pe ilustrarea reușitelor de Apărător al Drepturilor Omului, diseminarea bunelor experiențe, dezvoltarea aptitudinilor de rezistență civică.

Rezultatele proiectelor demarate de Amnesty International

Activitățile extrașcolare construite pe interesul copilului, dedicate generos și informative, nu întârzie să producă roade.

Urmare a inițiativelor promovate, tineri ai raioanelor Cantemir și Dondușeni au sesizat autoritățile cu privire la inexistența: blocurilor sanitare adaptate standardelor; laboratoarelor de chimie și fizică îndestulate cu instrumentar pentru studiu; stadionului pentru practicarea educației fizice.

Drept efect, decidenții s-au responsabilizat pentru satisfacerea solicitărilor elevilor, iar autoritățile din Cantemir s-au arătat deschise a recepționa, anual, doleanțe ale elevilor pentru a le înscrie în agenda de prioritate a administrării publice locale.

Interacțiunea Amnesty International cu sistemul educațional din Republica Moldova: carențe identificate

Dialogul deschis cu profesorii și cu elevii a permis să se deniveleze un șir de problematici care compromit procesul de educație sau îi tulbură efectivitatea:

– Desconsiderarea sănătății mentale. În unele instituții gimnaziale absentează profesioniști psihologi care s-ar ocupa de consilierea tinerilor în așteptarea unui suport;

– Tratament tipizat al elevilor, suprimarea individualității și a necesităților distincte de studiu. Compromiterea procesului de analiză critică;

– Desconsiderarea Educației, pure, în materia Drepturilor Omului, instituirea unui asemenea curs în format opțional devine sugestivă în referința respectului care i se aduce Drepturilor Omului și-a obligațiilor care îi întrețin vitalitatea;

– Deprecierea consecințelor bullyingului, încurajarea indirectă a fenomenului;

– Existența unui corpus profesional de profesori nepregătit în diseminarea valorilor democratice, complice la vătămarea Drepturilor Omului.

Din aceste considerente, Educația în materia Drepturilor Omului, pentru a nu compromite constituirea unei personalități în devenire, urmează a se impune, atât ca un obiect distinct obligatoriu de studiu, cât și ca un principiu diriguitor al tuturor altor cursuri optate pentru predare pentru a permite perceperea și implementarea Drepturilor Omului ca formă firească de conviețuire și de dialog.

Exit mobile version