Despre profesii sobre, asociate cu solemnitate și imunități într-o manieră lejeră și pe înțelesul adolescenților – a fost provocare căreia au reușit să-i facă față autoarele lucrării ”Carieră în drept – prezentarea profesiilor juridice”.
Lucrarea a fost lansată de curând și va fi un bun suport pentru ghidarea în carieră a absolvenților de liceu, astfel încât lectura ghidului să ofere răspunsuri tinerilor care se simt intrigați de cariera unui judecător, procuror, avocat…sau să le deschidă orizonturi noi – pentru că studiile îndrept îi pot aduce și în profesia de executor judecătoresc, administrator autorizat sau ofițer de investigații.
– ce activități presupune profesia;
– care sunt criteriile de accedere în profesie;
– ce restricții și incompatibilități impune profesia;
– cum e structurată profesia și cum se auto-disciplinează prin norme deontologice.
Mai mult, cititorii își poate verifica cunoștințele, parcurgând un test-grilă.
JURIDICE MOLDOVA salută această apariție editorială inspirată și necesară, care răspunde necesităților de ghidare în carieră în drept a tinerilor și Vă îndeamnă să o răsfoiți, pe acest timp ploios, la o ceașcă de ceai sau, eventual, pe o bancă în orașul unde este monumentul notarului (spoiler – care e acest oraș aflați la pag. 96 din lucrare).