Internaţional

Republica Moldova, printre primele țări semnatare ale Convenției de la Ljubjiana – Haga privind cooperarea internațională în investigarea crimelor
16.02.2024 | JURIDICE MOLDOVA

Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Eduard Serbenco, a semnat Convenția de la Ljubljana-Haga privind cooperarea internațională în investigarea și urmărirea penală a crimelor de genocid, a crimelor împotriva umanității, a crimelor de război și altor crime internaționale. R. Moldova se numără, astfel, printre primele state semnatare „ale acestui instrument important”, conform unui comunicat de presă emis de Ministerul Justiției. Ceremonia s-a desfășurat la Palatul Păcii din Haga, Țările de Jos.

Documentul are drept scop consolidarea cooperării internaționale în investigarea și urmărirea penală a genocidului, a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a altor crime internaționale. Acesta va servi în calitate de instrument între părțile semnatare pentru efectuarea investigațiilor comune, colectarea și partajarea probelor, extrădarea condamnaților și asistență judiciară reciprocă.

„Convenția pune un accent deosebit și asupra drepturilor victimelor unor astfel de infracțiuni”, notează autoritățile de la Chișinău.

Convenția de la Ljubljana-Haga este primul tratat important în domeniul dreptului internațional penal, după adoptarea Statutului de la Roma în 1998,  în baza căruia a fost instituită Curtea Penală Internațională. După semnare, documentul urmează a fi ratificat de Parlament.

„Astfel, după semnarea Convenției și a ratificării acesteia de către Parlament, Republica Moldova va avea la baza cooperării internaționale în materie penală un singur instrument juridic modern și unificat, lucru care va facilita solicitarea și acordarea asistenței juridice internaționale”, se arată într-un comunicat de presă emis de Legislativ după aprobarea raportului pentru avizul consultativ, de către Comisiei politică externă și integrare europeană.

Convenția a fost deschisă spre semnare din data de 14 februarie 2024.

Proiectul Convenției a fost adoptat în luna mai a anului 2023. La elaborarea documentului au participat delegații din 68 de țări, iar negocierile pentru redactarea acestuia au început în 2011 la inițiativa Argentinei, Belgiei, Mongoliei, Țările de Jos, Senegalului și Sloveniei. Convenția a fost semnată de 35 de țări și este deschisă spre semnare pentru celelalte state pe parcursul unui an.


Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.