I. Scurtă introducere teoretică:

Ca și orice obligație civilă executarea obligației monetare este legată de conceptul de plată, care presupune executarea voluntară a obligației. În doctrină se evidențiază că prin plată se înțelege nu numai executarea voluntară a obligației, ci este concomitent un act juridic între cel ce execută plata – solvens – și cel care o primește – accipiens.  Uneori, obiectul plății presupune transmiterea de către solvens accipiensului a unei sume de bani.  Așadar, se consideră că termenul de plată poate avea două înțelesuri: (1) primul definește mijlocul de executare voluntară a unei obligații reprezentând un act juridic; (2) al doilea, utilizat curent, desemnează numai executarea unei obligații de a da o sumă de bani. [1, p.23-24]

Pe de altă parte, în literatura de specialitate franceză exista o controversă; plata este un act juridic, astfel probarea fiind necesară să fie făcută printr-un înscris, sau este un fapt juridic, dovada căreia ar putea fi probată prin orice mijloc?  Dată fiind această legătură între calificare și mijlocul de probă în practica franceză, în literatură s-a subliniat că una din utilitățile reformei dreptului obligațional francez este clarificarea modalității de probare a plății.  Fără a se pronunța asupra naturii acesteia, articolul 1342-8 din Codul Civil francez consacră jurisprudența camerei civile care afirmă că plata se probează prin orice mijloc [2, p.188-189] „La paiemnet se prouve par tout moyen” [3]

În literatura franceză, autorul Laurent Siguoirt, ca urmare a analizei efectuate în lucrarea sa fundamentală privind proba obligațiilor de plată a unei sume de bani [4], concluzionează că proba plății obligațiilor pecuniare este un ansamblu complex care nu poate fi rezumat la opoziția dintre diferite concepte ale naturii sale juridice.  Totodată, el subliniază că nu există o legătură automată între calificarea juridică a plății unei obligații pecuniare și regulile de probare ale acesteia. Rezultatul cercetării autorului francez arată că asistăm la un regim de armonizare a probelor care rezultă întro apropiere semnificativă de probare a unui fapt juridic și a unui act juridic. Se subliniază că este necesar de a dezasocia natura juridică a plății obligației pecuniare de probarea acesteia. Astfel, în realitate, prin probarea plății, nu se probează natura juridică a obligației pecuniare, ci o operațiune particulară rezultată în virtutea naturii obligației pentru care se execută plata. [5, p. 463-470]

II. Aspectul practic și relevanța pentru jurisprudența din Republica Moldova

Calificarea teoretică a actului de plată are importanță și pentru sistemul juridic din Republica Moldova.  Considerăm că este necesară și corect să fie delimitată operațiunea de plată, în calitate de fapt juridic, de conceptul de act juridic.  Plata unei sume de bani nu este un act juridic, ci doar o prestație în cadrul unei obligații civile. Per a contrario, dacă acceptăm că executarea unei obligații este un act juridic, atunci rezultă că și fiecare contract este o simbioză a mai multor acte juridice, concluzie care denaturează esența actului juridic și poate fi redusă la absurd (ad absurdum)..  Spre exemplu, în cazul multitudinii actelor juridice în cadrul unui singur raport contractual, fiecare act juridic ar fi necesar să fie supus regimului general aplicabil actului juridic, cum ar fi aplicarea acelorași reguli privind nulitatea, condițiile de formă etc.  În acest caz plata prețului pentru un bun imobil – ar fi necesar să fie autentificat notarial în virtutea prevederilor din articolul 212 lit. (a) Cod Civil al Republicii Moldova. O astfel de procedură pare să fi obstrucționat nelimitat circuitul civil și să depășească intenția legiuitorului.

Totuși, soluțiile practice adoptate în cazuistica din Republica Moldova demonstrează inversul, iar executarea obligației este echivalată cu actul juridic. Spre exemplu, întro hotărâre a Plenului Curții Supreme de Justiție se explică  „Conform regulii generale, stingerea obligaţiei se legalizează prin aceleaşi modalităţi ca şi adoptarea ei. În conformitate cu art.210 Cod civil, forma scrisă este obligatorie … … în caz de contestare de către creditori a faptului executării obligaţiei, debitorul, persoană fizică sau persoană juridică, va decădea din dreptul de a cere proba cu martori pentru a dovedi că executarea într-adevăr a avut loc.” [6]

Considerăm că în această explicație a instanței judiciare supreme este notabilă suprapunerea (și lipsa delimitării dintre) instituțiilor actului juridic și a executării obligației, ultima nefiind un act juridic, ci fapt juridic. Poate pare să fie teoretic, dar argumentarea distincției dintre instituțiile evidențiate poate oferi participanților la proces soluții practice, altele decât cele exprimate în jurisprudența constantă.

Vladimir Palamarciuc, avocat

Referințe bibliografice:

[1] Răzvan Vartolomei. Regimul juridic al plăților transfrontaliere în cadrul Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic. București 2008
[2] Francois Chenede „Le nouveau droit des contrats et des obligations”, Edition Dalloz 2016
[3] Articolul 1342-8 din Ordonanța franceză privind reforma dreptului contractelor, regimul general și de probare a obligațiilor nr. 2016-131 din 10 februarie 2016
[4] A se vedea Laurent Siguoirt, „La Preuve Du Paiement Des Obligations Monetaires”, LGDJ, Lextenso editions, Paris, 2010
[5] Laurent Siguoirt, opera citată.
[6] A se vedea pct. 41 din Hotărârea explicativă a Plenului CSJ nr. 8 din 24.12.2010 cu privire la unele chestiuni referitoare la aplicarea de către instanțele judecătorești a legislației la soluționarea litigiilor legate de contractele de împrumut