Corina Digore: „Niciun lucru măreț din lume nu a fost realizat fără un vis și fără pasiune!”

Corina Digore este sociolog, avocată și una dintre fondatorii  Biroului Asociat de Avocați “DIGORE & PARTNERS”, președinte a Asociației Obștești ,,Cobuscă – Vale Frumoasă”.  Este absolventă a Facultății de Sociologie și Asistență Socială, specializarea Sociologie în cadrul Universității „Babes-Bolyai” Cluj Napoca, România și a Facultății de Drept, specializare – Drept Civil la Universitatea de Stat din Republica Moldova, urmând la aceeași instituție masteratul în Dreptul Civil. Domeniile de activitate sunt: Dreptul Civil, Dreptul Comercial, Dreptul   Bancar, Dreptul Muncii, Dreptul Familiei, Dreptul Internațional Privat.

Tatiana Balan: D. Corina, mulțumim că ați acceptat să ne oferiți acest interviu !

Corina Digore: Cu mare drag! Și eu vă mulțumesc pentru deschiderea de a discuta!

Tatiana Balan: D. Digore, mai întâi să ne reîntoarcem în timp, în anii copilăriei d-voastră. Cum a fost d. Corina când era mică ?

Corina Digore: Când mi se spune să mă gândesc la ceva frumos, îmi apare mereu imaginea copilăriei mele. Cred că am avut cea mai frumoasă copilărie din lume. Am crescut la țară, în satul Cobușca Nouă, cu părinții mei tineri și frumoși, împreună cu bunicii, sora și fratele, împrejmuiți de cele mai frumoase, câmpuri de trandafir și levănțică. Am trăit absolut tot ce se poate trăi la țară, nu mi-a scăpat nimic. Eram un copil foarte curios, îmi amintesc că mereu construiam ceva împrejurul casei. Odată, mergând spre grădiniță cu ,,Albinuța” subsuară, cineva m-a întrebat unde mă duc, iar eu i-am răspuns că mă duc la lucru. Îmi plăcea la nebunie să răspund în așa fel, mă vedeam deja mare și că le pot face pe toate. Fiind cea mai mare dintre frați, eram apărătoarea lor desăvârșită. Astfel, abia acum îmi dau seama de ce m-am făcut avocat.

Cele mai frumoase amintiri sunt acele când tata ne ducea la mare cu cortul, era foarte pasionat de turism și fotografie. Îmi amintesc că fiind director al taberei pionerești din sat, a hotărât să ducă toți copiii satului la mare, în Ucraina. Am mers cu vaporul pe râul Nistru o zi și o noapte până la Liman. Un vapor pentru noi toți. Era ceva de nedescris, o bucurie enormă, unii copii vedeau marea pentru prima dată…

Tatiana Balan: Ați efectuat studiile de licență la Cluj-Napoca, România. De ce ați optat pentru facultatea de sociologie, o alegere mai deosebită, și de ce ați decis să plecați peste hotarele țării ?

Corina Digore: După căderea Uniunii Sovietice, citisem într-un ziar despre profesiile viitorului, printre care se regăsea și sociologia. Sociologia m-a intrigat destul de mult la acea vreme, însă, în fapt, eram pasionată de artă. După terminarea școlii medii în 1995 am mers să depun actele pentru examenele de intrare la Institutul de Arte din Chișinău, specializarea designer vestimentar. În momentul depunerii actelor, am văzut acolo mai multe schițe de desene și picturi care îmi păreau perfecte. Am întrebat ce reprezintă acele picturi. Doamna secretară mi-a răspuns că aparțin abiturienților din anul precedent care nu au trecut examenele de intrare. Atunci mi-am dat seama că nu voi reuși să trec examenele de admitere la acea specializare, fără o școală de pictură la bază. Mi s-a spus că abiturienții la design vestimentar sunt, de regulă, absolvenți ai instituțiilor preuniversitare cu profil artistic, care posedă aptitudini în arte plastice. În acel moment, mi-a fugit pământul de sub picioare, pentru că nu aveam un plan B. Mi-am amintit de profesia viitorului – sociologia. Și astfel, am devenit studentă a Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Republica Moldova la specializarea sociologie, iar peste doi ani, în urma unui concurs m-am transferat la Universitatea ,,Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, România. Alegerea de a pleca în România a fost datorată faptului că urma să mă căsătoresc, dar soțul meu învăța deja la Cluj, la Facultatea de Drept. Cred că a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o în acea epocă.

Tatiana Balan: Știu că anii de studenție nu au fost ușori, ci plini de provocări. Cum ați descrie perioada aceasta petrecută în România și cum ați făcut față studiilor și grijilor de familie, apărute pe parcurs ?

Corina Digore: Anii de studenție au fost unii dintre cei mai frumoși ani. Pe mine Clujul m-a călit foarte mult.  A fost ca o scăpare dintr-o prelungită criză intelectuală a sociologiei. În genere, mă adaptez foarte repede la tot ce este nou. Primele două săptămâni au fost mai grele până am intrat în ritm. Îmi amintesc că, profesorii vorbeau foarte repede și nu prea reușeam să înțeleg ce vorbesc, utilizau cuvinte străine nouă, basarabenilor. Prima bursă am dat-o toată pentru un DEX. Eram fascinată de tot, de profesori de universitate, acolo învățam adevărata sociologie, spre deosebire de Chișinău, unde nu aveam nici cărți în acest domeniu, dar eram impuși să studiem din vechile cărți rusești despre marxism și leninism, materialism și determinism.

În anul trei de facultate s-a născut fiul nostru, dar nașterea lui nu m-a făcut să abandonez facultatea. Nu am avut niciun ajutor, învățam cu el în brațe. Cred că îmi transmitea puteri nebănuite. Când ești tânăr nu cunoști de frici, mergi înainte zburând dacă ești plin de entuziasm. În acel moment, chiar hotărâsem să fac și a doua facultate, cea de drept. Am mers și la un interviu la dl. decan, Liviu Pop, îmi amintesc și-acuma. Dar m-au oprit diferențele de 32 de examene pe care urma să le dau. Nu a fost deloc o renunțare, doar o suspendare a cauzei.

Tatiana Balan: Ulterior, ați decis să reveniți acasă. A fost facilă reintegrarea în societatea moldovenească ori a existat gândul de emigrare ?

Corina Digore: Când ne-am întors acasă nu era nici măcar lumină pe străzile din Chișinău. Era o perioadă foarte grea. Cel mai important este ceea ce simt în suflet. A trebuit să ne suflecăm mânecele și să mergem mai departe. Am călătorit în multe locuri și țări foarte frumoase, pentru perioade mai îndelungate de timp, dar de fiecare dată mi-am zis că nicăieri în lume nu mă voi simți niciodată acasă decât în Țara mea – Moldova, pentru că, cu adevărat, aici este cel mai frumos și drag loc din lume.

Tatiana Balan: Cronologic, după prima facultate a urmat a doua, cea de drept. Având experiența studiilor în două țări, ce diferențe ați sesizat ?

Corina Digore: Facultatea de Drept am urmat-o la Universitatea de Stat din Republica Moldova în 2007. Nu pot să spun că nu am avut parte de studii de calitate, dar diferențele dintre studiile din România și cele de aici au fost destul de mari. Cea mai mare problemă este cea a mentalității, am observat că majoritatea profesorilor nu aveau respect față de studenți. Studenții nu erau chemați cu dvs., predominau încă practici învechite și prejudecăți, pe care o atitudine conservatoare le menţinea. Modul de apreciere a cunoștințelor la seminarii era cel de apel după catalog, care urma cu ieșitul în fața clasei cu răspunsul temei mot à mot din carte. Relațiile dintre profesor și grupul studențesc se polarizează, în general, în sentimente de simpatie, încredere reciprocă sau, dimpotrivă, de antipatie, neîncredere și ostilitate.

Cercetările sociopsihopedagogice au demonstrat că relaţiile profesor – discipol influenţează asupra activităţii de învăţare mai mult decât conţinutul şi metodele instruirii. Atmosfera emoţională calmă duce la o mai bună dezvoltare a gândirii divergente şi creatoare, memoriei, percepţiei, la dezvoltarea iniţiativei, a spiritului social-activ, a raţionamentelor independente, a spiritului critic şi autocritic al gândirii, stimulează însuşirea şi dobândirea mai rapidă a noţiunilor ştiinţifice.

Am simțit lipsa unei suplețe psihologice, a inspirației, a tactului pedagogic prin care profesorul să vadă în fiecare student o personalitate irepetabilă, ceva nou, original. Totuși, educația este domeniul principal în care o țară investește pentru a asigura dezvoltarea durabilă a societății în baza transferului de cunoștințe. Astfel, relația profesor-student presupune cu precădere implicarea profesorilor, în cercetare şi adoptare pe această bază a unei atitudini inovatoare faţă de propria activitate, ce permite stabilirea şi manifestarea de relaţii interumane şi educaţionale, democratice între profesor şi student, care să asigure îmbinarea exigenţei constructive, mereu sporite cu respectul faţă de student ca om, cetăţean, ca personalitate care trebuie să posede spirit de independenţă, iniţiativă, spirit critic şi autocritic, pentru a se dezvolta ca profesionist competent şi creativ.

Tatiana Balan: Soțul d-voastră, Eduard Digore, la fel este avocat. Care este secretul menținerii echilibrului dintre viața profesională și cea familială și, fiind mereu împreună, e complicată detașarea de tot ce înseamnă juridică acasă ?

Corina Digore: Viața profesională este doar o parte foarte importantă din viața noastră, nu cea mai importantă. Nu tot timpul ne reusește perfect acest lucru, dar încercăm să ne setăm bine prioritățile renunțând la altele mai puțin importante. Indiferent de lucrurile pe care trebuie să le faci pentru a atinge acest echilibru, este vital să ți-l stabilești ca obiectiv. Pentru un echilibru în relația de cuplu și cea profesională este nevoie totuși, de anumite abilități relaționale ca: implicarea, comunicarea, rezolvarea problemelor, schimbul pozitiv în exprimarea afecțiunii, sprijinul reciproc, capacitatea de a asculta, rezolvarea conflictelor. O interacțiune mai intensă favorizează stabilitatea relației. Această interacțiune se pune în evidență, desigur, prin activități comune, prieteni comuni, timp liber petrecut împreună, schimb psiho-social. Cu cât există un sentiment de dezacord referitor la principalele domenii ale vieții de familie, cu atât crește și riscul dezechilibrului, disoluției. În cele din urmă, trebuie să recunoaștem că, pentru a face ca atât activitatea profesională, cât și căsătoria în sine să mearga bine, este esențial ca ambii parteneri să fie implicați și dedicați la maxim. Deci, în viață trebuie să fii prezent.

Tatiana Balan: Din practica d-voastră, aveți vreun caz care v-a marcat în mod special ?

Corina Digore: Îmi reamintesc un caz cu element de extranietate, un caz de răpire internațională a unui copil minor de către mama acestuia. Copilul fiind răpit din Italia în Rusia, iar apoi găsit de către noi în Moldova. Momentul când tatăl și-a strâns copilul în brațe este de nedescris. Soluționarea acestui caz cu o încărcătură psihologică destul de puternică, pe cale extrajudiciară, a schimbat în bine viața acestui copil.

Un alt caz pe alocuri amuzant, pe de altă parte înfricoșător a fost într-o procedură de executare în care apăram o bancă comercială. Ajungând la locul executării silite, am coborât din mașinuța mea roșie, în tocuri, cu dosarul procedural, iar în fața mea, partea adversă adusese vreo cinci bărbați înarmați cu pistoale și arme de vânătoare. Au început să râdă, pentru că, probabil așteptau să se prezinte la fel, o „bandă” înarmată.

BLITZ

• Brodatul pentru mine înseamnă…
• Corina Digore: Brodatul iei pentru mine este o terapie pentru trup și suflet, un adevărat exercițiu pentru creier, un spațiu și o realitate cu care vibrez. Tradiția, cultura și arta românească sunt dintre cele mai frumoase, profunde și încă nedescoperite!
• Locul pe care visez să-l vizitez e…
• Corina Digore: Demult visam să plec într-o călătorie cu Transsiberianul, dar din păcate a început războiul. Tanssiberianul este o incursiune în inima Eurasiei ce străbate peste 9.000 km și oferă călătorilor oportunitatea de a traversa printr-un întreg continent, prin opt zone de fus orar, și prin tot felul de variații de temperaturi. Una dintre cele mai mari atracții sunt diversitatea peisajelor, de la munții impunători din China la pădurile dense și lacurile Siberiei. Tanssiberianul reprezintă o călătorie fabuloasă, pe care trebuie să o încerci măcar o dată în viață. S-au făcut filme și s-au scris cărți despre această aventură spectaculoasă. Dar până voi reuși să plec în această călătorie, visez să vizitez Scoția pentru a vedea Glencoe, Insula Skye, Viaductul Glenfinnan – cunoscut din filmele Harry Potter.
• Mare sau munte ?
• Corina Digore: Ambele. Fiecare în parte își are propriul farmec.
• Dacă nu aș fi avocată, aș fi…
• Corina Digore: Dacă nu aș fi avocată aș fi medic sau chimist.

Tatiana Balan: D. Corina, un gând bun pentru cititorii noștri.

Corina Digore:  Pentru cei care vor să îmbrățișeze meseria de avocat trebuie să acționeze cu încredere și curaj – numai dacă le place cu adevărat această muncă, îi motivează să lupte pentru drepturile omului și nu în ultimul rând, dacă este compatibilă cu modul lor de viață. Cele mai importante sunt cunoștințele teoretice extrem de temeinice, o minte ascuțită, tărie de caracter și spontaneitate, determinare și rezistență la stres în situațiile critice. Nu tuturor li se potrivește această meserie. Munca avocatului nu este doar ceea ce se vede în instanța de judecată, pentru că, în spatele fiecărei pledoarii sau a unui act juridic stau multe ore de muncă și nopți nedormite. Important, este să pună suflet în ceea ce fac și să-și păstreze entuziasmul în carieră. Motivația contează enorm. Avocatura se face numai dacă există vocație, alfel își pierde sensul și farmecul. Niciun lucru măreț din lume nu a fost realizat fără un vis și fără pasiune!                                           

Tatiana Balan: Vă mulțumim pentru timpul acordat, pentru sinceritate și vă dorim izbândă în tot ceea ce faceți!