MELNIC | BERCU Legal Advisors este o societate specializată pe domeniul corporate, care se redefinește așteptările clienților săi “achieving results, exceeding expectations”. Echipa noastră are o experiență unică în domeniul dreptului energetic și guvernanță corporativă, precum și o practică rafinată în tranzacțiile M&A, contracte, proprietate intelectuală, protecția datelor cu caracter personal și cyberlaw.
Prin proiectul Business Legal Bites, avem drept scop să prezentăm antreprenorilor din țară o sumarizare a principalelor novații legislative care ar putea afecta businessul sau ar crea oportunități de dezvoltare. Aceste materiale nu sunt doar o inițiativă, ci parte a angajamentului nostru continuu de a oferi suport comunității de afaceri și prin urmare dezvoltării.
Primul nostru material aduce o retrospectivă a principalelor noutăți juridice de interes pentru mediul de afaceri din 2024, precum și o prezentare a noilor instrumente legale utile pentru activitatea dumneavoastră. Business Legal Bites va fi publicat în fiecare lună, pe data de 1, într-un format accesibil, cu explicații clare și soluții practice. Scopul nostru este să ajutăm afacerile să înțeleagă și să implementeze noile reglementări pentru a prospera în mediul actual dinamic.
Fiți alături de noi pentru a transforma provocările juridice în oportunități!
1. Monitorul Oficial Nr. 41-44 din 30.01.2024 (link)
Noul Cod al urbanismului și construcțiilor:
Codul Urbanismului și Construcțiilor adoptat de legiuitor la 28 decembrie 2023, reprezintă o reformă legislativă majoră, având drept scop de a asigura un cadru normativ coerent pentru dezvoltarea durabilă a teritoriului, proiectarea și execuția construcțiilor, precum și controlul calității acestora, promovând interesele publice și private Acesta va intra în vigoare la 30 ianuarie 2025, cu unele excepții prevăzute în art. 390. Totodată, prin noua operă legislativă se va abroga (1) Legea nr. 721 din 02.02.1996 privind calitatea în construcţii, (2) Legea Nr. 163 din 09.07.2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie și (3) Legea Nr. 835 din 17.05.1996 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului.
Noul Cod acoperă prevederile esențiale pentru amenajarea teritoriului, urbanism, proiectarea și execuția lucrărilor de construcții, post-utilizarea acestora, calitatea materialelor și produselor pentru construcții, precum și controlul de stat al calității construcțiilor etc. Legea introduce și noi standarde și reguli aplicabile în toate etapele de realizare a construcțiilor, printre care:
– Obligativitatea emiterii actelor permisive printr-un sistem informatic centralizat (SIA GEAP).
– Clarificarea responsabilităților tuturor actorilor implicați în procesul de construcție, inclusiv proiectanți, investitori, și autorități publice.
– Instituirea Registrului arhitecţilor, urbaniştilor şi inginerilor în construcţii
– Introducerea de măsuri riguroase pentru reducerea riscului seismic al clădirilor existente.
Pentru mediul de afaceri, acest cod aduce predictibilitate și transparență în procesul de autorizare și control al calității construcțiilor. De asemenea, se promovează inovațiile în construcții, cum ar fi implementarea principiilor de eficiență energetică și sustenabilitate. Pe de altă parte, codul încurajează consultarea publică și implicarea administrației publice locale în procesul de urbanizare, oferind un cadru pentru dezvoltarea teritorială echilibrată și pentru protejarea patrimoniului cultural și natural.
2. Monitorul Oficial Nr. 58-60 din 08.02.2024 (link)
a. Hotărârea Guvernului Nr. 67 din 31-01-2024 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Achiziții Publice
Potrivit noului Regulamentului, Agenția Achiziții Publice este o autoritate administrativă cu statut de persoană juridică de drept public cu și un efectiv-limită în număr de 32 de unități, fiind subordonată Ministerului Finanțelor și asigurată din bugetul de stat, conform alocațiilor aprobate anual.
Regulamentul stabilește atribuțiile principale ale Agenției, care includ implementarea politicilor și actelor normative din domeniul achizițiilor publice și sectoriale, monitorizarea conformității procedurilor de achiziții și elaborarea propunerilor legislative. De asemenea, Agenția este responsabilă de analiza sistemului de achiziții, întocmirea Listei de interdicție a operatorilor economici și organizarea instruirilor pentru autorități contractante și operatori economici. Toate aceste activități sunt desfășurate în scopul asigurării transparenței și conformității proceselor de achiziție.
b. Hotărârea Băncii Naționale Nr. 15 din 19-01-2024 pentru aprobarea Instrucțiunii cu privire la raportarea organizațiilor de creditare nebancară
Conform reglementărilor, organizațiile de credit nebancare trebuie să elaboreze și să prezinte BNM rapoarte specifice privind situația financiară, fluxurile de numerar, portofoliile de credite, capitalul propriu și alte informații relevante. Totodată, actul normativ impune utilizarea exclusivă a sistemelor electronice de raportare pentru eficientizarea procesului și creșterea transparenței.
3. Monitorul Oficial Nr. 61-63 din 09.02.2024 (link)
Ordinul Nr. 9 din 26-01-2024 cu privire la aprobarea regulilor de implementare a prețurilor de transfer
În temeiul prevederilor fiscale, Ordinul reglementează procedurile de aplicare și verificare a conformității tranzacțiilor controlate cu principiul lungimii brațului, astfel încât să asigure corectitudinea fiscală și să evite dubla impunere.
Un scurt istoric, Capitolul 11 cu indicele 2 din Codul Fiscal ”Reguli speciale referitoare la determinarea prețurilor de transfer conform principiului lungimii brațului”, a fost introdus în anul 2022 prin Legea de modificare Nr. 356 din 29-12-2022. Să menționăm, principiul lungimii brațului reprezintă standardul internațional care prevede că, în cazul în care condițiile în relațiile comerciale sau financiare între persoanele afiliate sunt diferite de cele între persoanele independente, atunci orice venit care s-ar fi acumulat, în lipsa acestor condiții, pentru una dintre persoane, dar din cauza acestor condiții, nu s-a acumulat, pot fi incluse în venitul acelei persoane și impozitate în mod corespunzător, noțiunea respectivă urmează a fi inclusă în Codul fiscal.
Deci, prin acest Ordin, s-a aprobat Regulamentul privind prețurile de transfer, care detaliază procedurile de analiză, aplicare și verificare a tranzacțiilor controlate. Regulamentul descrie criteriile pentru analiza de comparabilitate între tranzacții controlate și necontrolate, inclusiv caracteristicile obiectului tranzacției, analiza funcțională, condițiile contractuale, circumstanțele economice și strategiile de afaceri ale părților implicate. De asemenea, sunt specificate metodele de stabilire a prețurilor de transfer, precum metoda comparării prețurilor, metoda cost plus, metoda prețului de revânzare, metoda marjei tranzacționale nete și metoda împărțirii profitului.
Așadar, tranzacțiile între persoane afiliate sunt considerate conforme cu principiul lungimii brațului dacă prețurile se încadrează în acest interval. În plus, contribuabilii sunt încurajați să ajusteze benevol prețurile de transfer pentru a respecta cerințele, cu condiția ca astfel de ajustări să nu diminueze obligațiile fiscale declarate.
Ordinul prevede și procedurile pentru verificarea tranzacțiilor controlate de către Serviciul Fiscal de Stat, inclusiv etapele de verificare preliminară și control fiscal. În cadrul verificărilor, contribuabilii pot prezenta documentație justificativă, iar rezultatele sunt consemnate în rapoarte oficiale. De asemenea, contribuabilii care nu respectă principiul lungimii brațului pot fi supuși ajustărilor fiscale, conform metodologiilor aprobate.
4. Monitorul Oficial Nr. 86-88 din 01.03.2024 (link)
Legea Nr. 34 din 29-02-2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și pentru modificarea unor acte normative
Legea, care, apropo, potrivit art. 11, intră în vigoare astăzi, 1 ianuarie 2025, stabilește un nou regim pentru efectuarea decontărilor în numerar, urmărind în principal limitarea plăților cash și stimularea operațiunilor prin instrumente de plată fără numerar. Această orientare răspunde necesității de a spori transparența tranzacțiilor și de a întări securitatea financiară, inclusiv prin conformarea cu reglementările privind prevenirea și combaterea spălării banilor. Domeniul de aplicare este extins și vizează persoanele juridice, organizațiile necomerciale, persoanele fizice care desfășoară activități de întreprinzător sau profesionale în justiție ori sănătate, precum și persoanele fizice care cumpără bunuri imobile sau mijloace de transport de la alți particulari.
Astfel, persoanele supuse acestor restricții nu pot depăși sumele maxime stabilite pentru operațiuni de plată între entități sau față de persoanele care nu desfășoară activitate de întreprinzător, fiind introduse valori anuale și lunare ce trebuie atent respectate. Se oferă, totuși, derogări pentru anumite categorii de tranzacții, precum plata salariilor, efectuarea de împrumuturi bancare ori plata impozitelor. Legea prevede și excepții pentru sumele ce țin de procurarea de bunuri imobile și mijloace de transport, în special atunci când aceste valori depășesc anumite praguri legate de salariul mediu lunar pe economie prognozat. În aceste situații, plățile trebuie realizate prin transfer bancar, cu mici excepții pentru o parte de numerar.
Controlul asupra respectării acestor dispoziții va fi exercitat de către Serviciul Fiscal de Stat, care, în cazul depășirii limitelor legale, va aplica amenzi graduale, de la câteva procente până la 10% din sumele ce nu se încadrează în cerințe. Termenul de prescripție este de patru ani de la data încasării plății în numerar, iar legea oferă posibilitatea achitării a doar jumătate din amendă dacă plata se face într-un interval scurt de timp. În plus, legea modifică și alte acte normative în scopul corelării cu noile reguli privind limitarea numerarului.
Ca exemplu de limită în privința plăților în numerar: persoanele juridice și cele fizice care desfășoară activități de întreprinzător sau profesionale (art. 2 alin. (1) lit. a)–e)) pot efectua plăți cash către alte entități similare în valoare cumulată de cel mult 100000 lei lunar, iar plățile în numerar către persoane fizice care nu au activități de afaceri sunt și ele plafonate la maximum 100000 lei lunar. În cazul unor tranzacții specifice, cum ar fi achiziția de deșeuri metalice sau recuperarea ambalajelor returnabile, limita anuală este stabilită la 100000 lei, iar pentru vânzarea de produse agricole în formă naturală (producție fitotehnică, horticultură, zootehnie) plafonul anual poate urca până la 200000 lei.
5. Monitorul Oficial Nr. 103 din 18.03.2024 (link)
Legea Nr. 46 din 14-03-2024 pentru modificarea unor acte normative (Codul muncii și Codul contravențional)
Codul muncii al Republicii Moldova este modificat prin introducerea noțiunilor „muncă în schimburi” și „munci ușoare”, definind astfel lucrul organizat prin rotație sau în flux continuu și activitățile sigure pentru tinerii cu vârste între 15 și 16 ani, care nu afectează sănătatea, securitatea, dezvoltarea sau pregătirea profesională a acestora.
De asemenea, persoanele care au împlinit vârsta de 15 ani pot încheia contracte individuale de muncă pentru munci ușoare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali, iar Guvernul va stabili condițiile specifice de exercitare a acestora. Aceste modificări asigură un cadru legal care protejează tinerii angajați, promovează incluziunea lor pe piața muncii și adaptează legislația muncii la cerințele economice și sociale actuale.
6. Monitorul Oficial Nr. 130-134 din 02.04.2024 (link)
Legea Nr. 25 din 15-02-2024 privind mărcile
Noua Lege privind mărcile transpune directivele europene 2004/48/CE și 2015/2436, precum și parțial Regulamentul (UE) 2017/1001, stabilind cadrul legal pentru înregistrarea, protecția și utilizarea mărcilor individuale, colective și de certificare în Republica Moldova. Legea va intra în vigoare la 02.04.2027.
7. Monitorul Oficial Nr. 238-240 din 06.06.2024 (link)
Ordinul Ministerul Finanțelor Nr. 53 din 17-05-2024 cu privire la aprobarea Regulamentului privind aplicarea regulii generale antiabuz
Regulamentul stabilește procedura aplicării art. 189¹ din Codul fiscal, permițând Serviciului Fiscal de Stat să ignore sau să recalifice tranzacțiile/acțiunile care, analizând circumstanțele economice și obiectivele principale, reflectă o altă situație decât cea declarată de contribuabil, având scopul principal obținerea unui avantaj fiscal. Avantajele fiscale includ reducerea sau evitarea impozitării, restituirea unor plăți fiscale, ori aplicarea unor cote reduse sau scutiri fiscale. Regulamentul se aplică persoanelor juridice rezidente și nerezidente ce desfășoară activități prin reprezentanțe permanente în Republica Moldova. Contribuabilii trebuie să demonstreze că tranzacțiile au fost efectuate cu un scop economic autentic, iar autoritatea fiscală are sarcina de a verifica și recalifica tranzacțiile dacă acestea sunt încheiate cu scopuri fiscale abuzive. Recalificarea tranzacțiilor are efecte doar în scopuri fiscale și poate fi contestată conform prevederilor Codului fiscal.
8. Monitorul Oficial Nr. 251-253 din 13.06.2024 (link)
Hotărârea nr. 321 din 28.05.2024 a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică cu privire la aprobarea regulamentului privind confirmarea statutului de producător eligibil mic
Regulamentul instituie reguli clare și nediscriminatorii pentru recunoașterea micilor producători de energie electrică din surse regenerabile și pentru retragerea acestui statut atunci când condițiile legale nu mai sunt îndeplinite. Actul extinde aplicarea principiului „primul venit, primul servit”, fixând o procedură etapizată pentru depunerea cererilor, verificarea documentelor și acordarea capacităților limitate disponibile.
Regulamentul definește solicitanții ca fiind întreprinzători individuali sau persoane juridice care produc ori intenționează să producă energie din surse regenerabile cu o putere instalată egală ori mai mică decât limita stabilită de Guvern. Este interzisă divizarea proiectelor în mai multe centrale sub limita respectivă, pentru a evita eludarea normelor și a asigura o reală concurență între producători. În plus, se aplică reguli stricte privind proprietarii de proiecte și beneficiarii efectivi, astfel încât să fie prevenită fragmentarea artificială a capacităților.
Documentele necesare includ avizul de racordare la rețea, dovada drepturilor asupra terenului ori construcției și o garanție de participare. După obținerea statutului, producătorii trebuie să depună și o garanție de bună execuție, care se restituie integral numai dacă instalația este pusă în funcțiune la termen și cu echipamente fabricate recent. Retragerea statutului survine în cazul nerespectării obligațiilor, al prezentării de informații necorespunzătoare ori al depășirii limitelor de capacitate, iar garanția de bună execuție se pierde în favoarea bugetului de stat.
Se reglementează și situațiile în care micii producători aleg să-și înstrăineze centrala electrică, noul proprietar având posibilitatea de a prelua statutul, cu respectarea acelorași criterii și termene. De asemenea, este prevăzută procedura modificării puterii instalate, fie prin extinderea capacității existente, fie prin adaptări ce necesită un nou aviz de racordare, cu obligația măsurării separate a energiei dacă se instalează noi echipamente.
9. Monitorul Oficial Nr. 278-281 din 02.07.2024 (link)
Legea Nr. 143 din 13-06-2024 pentru modificarea unor acte normative (eficientizarea parcurilor industriale)
Legea modifică o serie de prevederi cheie cu privire la administrarea proprietății publice și la regimul juridic al parcurilor industriale, având drept scop creșterea atractivității și competitivității acestor zone, precum și stimularea investițiilor în activități industriale, de cercetare și de inovație.
Elementele centrale ale legii privesc, în primul rând, posibilitatea de transmitere în comodat a bunurilor din domeniul privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale către persoanele juridice pentru crearea parcurilor industriale. De asemenea, modificările aduse Legii nr. 182/2010 clarifică și diversifică regimul parcurilor industriale, introducând trei categorii (A, B, C), în funcție de profilul și tipurile de activități desfășurate. Se instituie reguli mai flexibile de gestionare a platformelor multiple (pentru situațiile în care parcul cuprinde mai multe terenuri) și se definește în mod expres cine poate iniția ori extinde un parc industrial, inclusiv instituțiile de învățământ superior.
Sunt relevate noi facilități și condiții economice și juridice pentru rezidenți. Modificările includ posibilitatea ca autoritățile locale să scutească de anumite taxe, dreptul întreprinderilor administratoare de a aplica un coeficient de reducere (0,3–0,5) la plata pentru locațiunea terenurilor și la chiria bunurilor proprietate publică, precum și aspecte legate de mentenanța infrastructurii. De asemenea, legea prevede un control sporit asupra modului în care rezidenții și întreprinderile administratoare utilizează infrastructura, stipulând interdicții exprese privind cesionarea drepturilor asupra acesteia către terți neautorizați ori desfășurarea de activități de întreprinzător în parc de către persoane care nu au calitatea de rezident.
Se clarifică și condițiile în care poate fi retras statutul de rezident sau titlul de parc industrial, printre motive figurând neîndeplinirea investițiilor, inactivitatea economică prelungită sau încălcarea gravă a legislației. Legea introduce un termen de grație pentru aplicarea unora dintre noile reguli, dând posibilitatea adaptării corespunzătoare a contractelor deja existente. Totodată, se pune accent pe procedura de obținere și prelungire a titlului de parc industrial, instituindu-se obligații concrete de raportare în sarcina întreprinderilor administratoare.
Prin aceste modificări, se urmărește atât susținerea inițiativelor locale și private de dezvoltare industrială, cât și garantarea unor mecanisme unitare de administrare, cu încurajarea activităților de cercetare, a tehnologiilor verzi și digitale, a investițiilor creative și inovative.
10. Monitorul Oficial Nr. 344-346 din 08.08.2024 (link)
Hotărârea Nr. 538 din 24-07-2024 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1144/2017 cu privire la crearea parcului pentru tehnologia informației „Moldova IT park”
Hotărârea nr. 538/2024, publicată în Monitorul Oficial la 8 august 2024, introduce mai multe modificări în actul de bază privind crearea parcului pentru tehnologia informației „Moldova IT Park”. Se majorează termenul de funcționare a Parcului de la 10 la 20 de ani și se instituie un Consiliu al Parcului, organ colegial cu competențe de coordonare strategică și de analiză a activității parcului și a rezidenților săi.
Principalele prevederi ale noii hotărâri includ clarificarea modalității de convocare a adunării generale a rezidenților, stabilirea cerințelor specifice pentru candidatul la funcția de administrator și definirea atribuțiilor Consiliului Parcului și ale membrilor acestuia. Consiliul Parcului va fi compus din membri desemnați de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și de către adunarea generală a rezidenților, precum și din observatori reprezentând parteneri de dezvoltare ori sectorul asociativ.
Se adaugă noi categorii de activități eligibile în Contractul din anexa la Regulamentul de înregistrare a rezidenților, vizând domenii precum postproducția pentru industria jocurilor de calculator, editarea muzicală pentru jocuri, activități tip call center în regim export, precum și servicii de asigurare a resurselor umane pentru sectorul IT și telecomunicații. Administratorul Parcului va implementa un sistem de management al riscurilor și va asigura consultanța telefonică și prin e-mail, iar Consiliul Parcului va coordona strategia de dezvoltare, planul anual de activitate și rapoartele semestriale și anuale privind funcționarea „Moldova IT Park”.
Hotărârea intră în vigoare la expirarea unei luni de la data publicării, cu excepția unor prevederi referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Parcului, care se aplică începând cu 1 ianuarie 2025.
11. Monitorul Oficial Nr. 355-357 din 15.08.2024 (link)
a. Legea pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală şi vamală) nr. 214 din 31.07.2024
Conform modificărilor aduse la articolul 31 cu indicele 1 din Legea nr. 135/2007 privind societățile cu răspundere limitată, societățile pot constitui un capital de stimulare destinat angajaților rezidenți, pentru a încuraja activitățile eficiente, participarea activă și inițiativele de creație în beneficiul societății.
Acest capital poate fi acordat angajaților care au o vechime de cel puțin 12 luni, suma acordată fiecărui angajat nu depășind 100% din salariul anual primit, iar valoarea totală a capitalului de stimulare fiind limitată la 25% din profitul net al societății. Totodată, proiectul de lege introduce un mecanism alternativ sub forma unui plan de opțiuni pe acțiuni (stock option plan), prin care angajații și directorii rezidenți pot achiziționa acțiuni ale entității la un preț redus sau le pot primi gratuit, acest program fiind limitat la 25% din capitalul social al entității. Acest mecanism oferă o alternativă atractivă pentru stimularea implicării angajaților în succesul societății.
b. Legea nr. 212/2024 pentru modificarea unor acte normative (privind măsurile de sprijin acordate rezidenților zonelor economice libere)
Legea introduce măsuri care consolidează regimul fiscal și vamal aplicat rezidenților zonelor economice libere. În esență, aceasta extinde perioada în care persoanele fizice și juridice înregistrate ca rezidenți până la finele anului 2023 își pot desfășura activitățile în regim vamal preferențial, păstrându-le, totodată, dreptul de a beneficia de anumite facilități fiscale. Astfel, noile termene-limită – care pot varia în funcție de tipul zonei libere (până la 2034 sau, în alte cazuri, 2025 ori 2035) – le oferă antreprenorilor un interval suplimentar în care să-și valorifice investițiile și să opereze fără întreruperi generate de schimbările legislative.
Modificările aduse Codului fiscal (articolele 49 și 49 cu indicele 3) prevăd scheme de ajutor de stat regional acordate în funcție de valoarea investițiilor efectuate, cu plafonarea intensității sprijinului la un anumit procent din costurile eligibile. În plus, legea consacră posibilitatea ca întreprinderile din industria prelucrătoare care activează în afara zonelor libere să beneficieze, la rândul lor, de facilități fiscale, sub rezerva încadrării în schema aprobată de Guvern și a respectării regulilor stabilite de Consiliul Concurenței. Pentru a evita suprapunerea ajutoarelor, textul legal interzice cumularea diferitelor tipuri de scheme de sprijin de către aceeași întreprindere rezidentă în zona economică liberă.
c. Legea nr. 221/2024 pentru modificarea Legii nr. 306/2018 privind siguranța alimentelor
Legea actualizează substanțial cadrul normativ privind siguranța alimentelor, înlocuind expresiile „reglementări din domeniul alimentar” cu formularea unificată „legislația din domeniul alimentar” și ajustând corespunzător articole cheie din Legea nr. 306/2018. Se stabilesc reguli mai clare privind eliberarea și prezentarea certificatelor de calitate pentru fiecare lot de produse alimentare autohtone și pentru produsele de import, care trebuie să fie însoțite de un document oficial, emis de producător/exportator sau de autoritatea competentă din țara de origine, în limbile română și/sau engleză.
Se abrogă anexele nr. 1 și nr. 3 din Legea nr. 306/2018, iar Planul de autocontrol devine recomandat prin ordinul directorului general ANSA, în timp ce sistemul de eliberare, suspendare ori retragere a certificatelor de sănătate trece la o gestionare digitală prin SIA GEAP. O noutate importantă o constituie clarificarea faptului că operatorii din domeniul alimentar își desfășoară activitatea numai pe baza autorizației, nu doar prin înregistrare. Prin aceste modificări, se urmărește o mai mare precizie a cerințelor și, implicit, întărirea siguranței produselor alimentare plasate pe piață.
12. Monitorul Oficial 361-363 din 16.08.2024 (link)
Hotărârea Guvernului Nr. 531 din 24-07-2024 cu privire la aprobarea Programului de sprijin al micilor producători
Hotărârea urmărește creșterea competitivității și dezvoltarea durabilă a micilor afaceri în sectorul industriei prelucrătoare. Programul, gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), este structurat pe trei componente – informare și promovare, suport financiar nerambursabil și monitorizare/evaluare – și dispune de un buget estimativ de 60 milioane de lei pentru următorii 36 de luni.
Sunt eligibile pentru finanțare întreprinderile cu cel mult 9 angajați și cifră de afaceri anuală de până la 5 milioane de lei, care activează în industriile prelucrătoare (exceptând anumite clase CAEM-2), precum și persoanele fizice dornice să inițieze afaceri în aceste domenii, cu condiția înregistrării întreprinderii în termen de o lună de la aprobarea finanțării. Ajutorul financiar poate acoperi maximum 70% din valoarea proiectului de investiții, fără a depăși 500 000 de lei per beneficiar. Se admite și cofinanțarea prin credite bancare, ODA acordând posibilitate de garanții financiare în anumite condiții.
Prin schema de ajutor de minimis prevăzută, cheltuielile eligibile includ achiziția de utilaje și echipamente noi pentru producție, materii prime, servicii de consultanță și formare profesională, precum și diverse imobilizări necorporale (standardele de calitate, mărci comerciale etc.). Programul exclude finanțarea bunurilor deja subvenționate prin alte inițiative ori a cheltuielilor efectuate înainte de depunerea cererii. Se pune accent pe monitorizarea ulterioară a proiectelor, pentru a asigura utilizarea corectă a fondurilor și îndeplinirea obiectivelor investiționale.
Programul prevede indicatori clari de performanță: numărul de întreprinderi finanțate, creșterea cifrei de afaceri, menținerea și crearea de noi locuri de muncă, aplicarea unor practici de dezvoltare durabilă. La încheierea celor 36 de luni sau la eventuala prelungire a termenului, ODA și Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării vor evalua impactul Programului asupra ecosistemului de antreprenoriat și vor publica rapoarte anuale și finale privind rezultatele obținute.
13. Monitorul Oficial Nr. 373-376 din 29.08.2024 (link)
Hotărârea Guvernului Nr. 512 din 17-07-2024 cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului informațional „Registrul aerian al Republicii Moldova” și a Regulamentului privind modul de ținere a Registrului aerian al Republicii Moldova
Hotărârea instituie Sistemul informațional „Registrul aerian al Republicii Moldova” (SI RA), în care datele despre aeronavele civile înmatriculate, inclusiv informațiile privind înmatricularea, suspendarea, revocarea și radierea acestora, vor fi gestionate electronic. Registrul va interacționa cu alte resurse și sisteme de stat prin platforma MConnect, asigurând schimbul automatizat de date, iar toate documentele relevante (certificate, notificări, rapoarte) vor fi generate și semnate electronic.
Totodată, Autoritatea Aeronautică Civilă devine posesor, deținător și registrator al registrului, având obligația de a coordona accesul, securitatea datelor și actualizarea informațiilor. Administratorul tehnic este Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, care va gestiona partea de mentenanță a platformei. Măsurile stricte de protecție și control al accesului, inclusiv respectarea confidențialității datelor cu caracter personal, sporesc eficiența și siguranța proceselor de înmatriculare și evidență a aeronavelor în Republica Moldova.
14. Monitorul Oficial 380-382 din 05.09.2024 (link)
Hotărârea Comisiei Naționale a Pieței Financiare Nr. 36/1 din 30-07-2024 cu privire la aprobarea Regulamentului privind cadrul de administrare a activității furnizorilor de servicii de finanțare participativă
Hotărârea reglementează cerințele de administrare și organizare aplicabile furnizorilor de servicii de finanțare participativă, în completarea Legii nr. 181/2023 privind serviciile de finanțare participativă. Actul normativ stabilește cerințe clare privind structura organizatorică, modul de gestionare și păstrare a documentației, prevenirea conflictelor de interese, protecția intereselor clienților și asigurarea continuității activității în eventualitatea unui eșec al furnizorului.
Prin acest Regulament, CNPF impune furnizorilor să elaboreze un plan detaliat de asigurare a continuității serviciilor critice, să mențină politici solide de guvernanță și să adopte proceduri de tratare a reclamațiilor conforme standardelor UE, inclusiv prin publicarea unui model standard pentru depunerea reclamațiilor. Se instituie, totodată, un regim riguros de evidență a tranzacțiilor și contractelor, pe suport sigur, care să garanteze integritatea și confidențialitatea datelor.
15. Monitorul Oficial Nr. 386-388 din 10.09.2024 (link)
Legea Nr. 229 din 31-07-2024 pentru modificarea Legii nr. 10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile
Prin Legea nr. 229/2024 se introduc mai multe amendamente la Legea nr. 10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, punând accent pe dezvoltarea comunităților de energie, pe facilitarea racordării producătorilor de energie regenerabilă la rețea și pe crearea unui cadru mai flexibil pentru prosumatori. Se clarifică regimul juridic al comunităților de energie din surse regenerabile, impunându-se condiții privind actul constitutiv, modul de participare a persoanelor fizice și juridice, precum și obligația de înregistrare într-un registru special, gestionat de ANRE.
Se stabilește dreptul Guvernului de a impune obligații de serviciu public operatorilor de sistem pentru a asigura accesul la rețea producătorilor de energie care beneficiază de scheme de sprijin. De asemenea, legea extinde atribuțiile ANRE în monitorizarea producătorilor eligibili mari, reglementează mai detaliat mecanismul prosumatorilor și impune un set de reguli noi privind racordarea instalațiilor care depășesc anumite plafoane de capacitate. Se prevede, totodată, prelungirea termenelor de construire a centralelor electrice din surse regenerabile, în anumite condiții, pentru sprijinirea proiectelor deja aprobate.
16. Monitorul Oficial Nr. 414-417 din 03.10.2024 (link)
Hotărârea Nr. 641 din 11-09-2024 cu privire la aprobarea modificărilor ce se operează în unele hotărâri ale Guvernului și la abrogarea unor hotărâri ale Guvernului (ajustarea la prevederile legislației aferente sectorului financiar bancar și nebancar)
Hotărârea modifică o serie de acte normative pentru armonizarea cadrului juridic aferent sectorului financiar bancar și nebancar, în special în domeniile asigurărilor și al evidenței vehiculelor. Principalele intervenții vizează înlocuirea Comisiei Naționale a Pieței Financiare cu Banca Națională a Moldovei în anumite competențe, ajustarea termenilor și formulărilor din diverse hotărâri, precum și abrogarea unor reglementări depășite.
Actul introduce modificări ce țin de gestionarea Sistemului informațional automatizat de stat în domeniul asigurărilor obligatorii RCA (fostul „RCA Data”), înlesnind interoperabilitatea cu resursele informaționale de stat și completând cadrul procedural privind rezoluțiunea contractelor de asigurare, emiterea polițelor electronice și informațiile puse la dispoziția persoanelor fizice și juridice. Noile norme vor intra în vigoare la o lună de la publicarea lor, cu excepția unor dispoziții punctuale cu alte termene de implementare.
17. Monitorul Oficial Nr. 440-443 din 24.10.2024 (link)
Hotărârea Guvernului Nr. 689 din 09-10-2024 cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului informațional „Cadastrul funciar”
Hotărârea instituie și reglementează Conceptul Sistemului informațional „Cadastrul funciar” (SICF), care devine componentă esențială a infrastructurii electronice pentru administrarea fondului funciar din Republica Moldova. Documentul prevede crearea unei platforme centralizate, prin care Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în calitatea sa de posesor, va colecta și actualiza sistematic informații privind parametrii cantitativi și calitativi ai terenurilor (categoriile de destinație, modurile de folosință, nota de bonitate, gradul de eroziune etc.). La implementarea SICF, se vor integra date deja existente în Registrul bunurilor imobile, în Registrul solurilor Republicii Moldova și în alte registre sau sisteme informaționale de stat, prin intermediul platformei guvernamentale de interoperabilitate (MConnect).
SICF va fi găzduit în MCloud, asigurând un flux digital, securizat și actualizat de evidență funciară pentru autoritățile administrației publice locale și centrale, precum și pentru alte entități interesate. Sistemul va permite emiterea rapoartelor statistice, urmărirea modificărilor privind categoriile și modurile de folosință a terenurilor, precum și mecanisme solide de audit și protecție a datelor. Se creează astfel un cadru unitar și automatizat, menit să optimizeze gestionarea și monitorizarea continuă a resurselor funciare din întreaga țară.
18. Monitorul Oficial: Nr. 490-493 din 26.11.2024 (link)
Legea Nr. 259 din 21-11-2024 pentru modificarea unor acte normative (facilitarea accesului antreprenorilor locali la piețe de capital externe)
Legea instituie modificări în legislația referitoare la societățile pe acțiuni, piața de capital, administrarea și deetatizarea proprietății publice, precum și în domeniul bancar și al asigurărilor. Scopul principal al actului este de a facilita accesul emitenților locali la piețe de capital din afara Republicii Moldova și de a simplifica anumite proceduri corporative (dreptul de preempțiune, data de referință pentru adunarea generală, obligativitatea emiterii actelor de constituire a comisiilor de înregistrare etc.). Prin derogare, Guvernul capătă competența să intervină în deetatizarea temporară a unor bănci de importanță sistemică și a unor societăți de asigurare sau de reasigurare când interesul public o reclamă.
Normele se aliniază parțial cu directive europene recent actualizate (Directiva 2007/36/CE, respectiv Directiva (UE) 2017/1132), vizând, de exemplu, exercitarea drepturilor acționarilor, identificarea acționarilor prin intermediari, modul de vot în adunarea generală, consolidarea protecției investitorilor și simplificarea formalităților. O serie de articole din Legea nr. 1134/1997, Legea nr. 171/2012 și alte legi conexe sunt amendate pentru a integra noile cerințe privind plasarea valorilor mobiliare, cvorumul și majoritățile de vot, informațiile obligatorii din listele acționarilor, precum și procedurile de raportare și de audit al societăților pe acțiuni. În plus, Legea permite emitenților să-și retragă sau să-și limiteze dreptul de preempțiune exclusiv prin hotărâre a adunării generale a acționarilor, îndeosebi în cazul emisiunilor publice.
19. Monitorul Oficial: Nr. 513-515 din 07.12.2024 (link)
Legea Nr. 284 din 05-12-2024 pentru modificarea unor acte normative (privind forma electronică a mandatului avocatului)
Legea permite întocmirea mandatului pe suport electronic, semnat cu semnătură electronică calificată. Această soluție este deosebit de importantă pentru membrii diasporei, care pot astfel mandata un avocat fără a fi nevoiți să se deplaseze fizic în Republica Moldova. În virtutea noii reglementări, împuternicirile avocatului se confirmă prin „mandat” emis fie pe hârtie, fie sub formă de document electronic, ceea ce simplifică mult formalitățile și oferă acces facil la servicii juridice persoanelor aflate peste hotare.
Actul normativ aduce modificări Codului fiscal, Codului de procedură penală, Codului de procedură civilă și altor legi relevante, clarificând că avocatul își poate exercita reprezentarea pe baza unui mandat semnat cu semnătură electronică calificată, în sensul Legii Nr. 124 din 19.05.2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere. Guvernul va aproba forma și conținutul acestui mandat, care devine document de strictă evidență, conferind siguranță juridică și eliminând obstacolul prezenței fizice a persoanei care dorește să confere împuterniciri avocatului.
Aflaţi mai mult despre achiziții publice, ANRE, Banca Națională a Moldovei, Business Legal Bites, cadastru, construcții, drept fiscal, finanțare participativă, surse regenerabile