Mihai Triboi

*Acest articol are un caracter exclusiv analitic și nu urmărește să exprime vreo opinie politică. Este o evaluare obiectivă a impactului Legii Lugovoy asupra arbitrajului comercial internațional. Pentru evitarea oricărui dubiu, autorul condamnă ferm orice formă de agresiune militară.

Anul 2024 a marcat o perioadă dificilă pentru comunitatea de arbitraj din Federația Rusă, evidențiind o încălcare fără precedent a convențiilor de arbitraj într-o jurisdicție majoră în comerțul internațional. Deși Federația Rusă continuă să fie parte la Convenția de la New York din 1958, recentele evoluții legislative pun sub semnul întrebării angajamentul său față de principiile fundamentale ale arbitrajului comercial internațional.

Încă din 1927, odată cu adoptarea Convenției de la Geneva, s-a stabilit un principiu esențial: convențiile de arbitraj valabil încheiate sunt obligatorii pentru părți. Acest principiu a fost consolidat prin Convenția de la New York din 1958, care, la Art. II, reafirmă caracterul executoriu al acestor acorduri.

Eficiența arbitrajului comercial internațional se bazează în mare măsură pe mecanismele de „executare forțată” a convențiilor de arbitraj. Ca exemplu, în Republica Moldova executarea convențiilor de arbitraj este asigurată prin Art. 267 lit. e) din CPC, care obligă instanțele să scoată de pe rol cererile introduse contrar unei convenții de arbitraj valabil încheiate.

Legea Lugovoy: context și implicații

În contextul sancțiunilor economice și politice impuse companiilor din Federația Rusă, autoritățile ruse au adoptat Legea federală nr. 171-FZ din 8 iunie 2020, cunoscută sub numele de „Legea Lugovoy” după numele autorului acestuia – Andrei Lugovoy. Aceasta a intrat în vigoare la 19 iunie 2020 și conferă instanțelor ruse o competență exclusivă asupra litigiilor implicând persoane fizice sau juridice rusești afectate de restricții impuse de state terțe.

Precedentul-cheie în aplicarea Legii Lugovoy este cauza Uraltransmash, care a influențat interpretarea Art. 248.1 din Codul de procedură arbitrală al Federației Ruse. În 2013, compania rusă Uraltransmash a încheiat un acord de arbitraj cu o companie poloneză, stabilind că eventualele litigii vor fi soluționate de Camera de Comerț din Stockholm. În 2019, compania poloneză a introdus o cerere de arbitraj, iar Uraltransmash a solicitat instanțelor ruse emiterea unei interdicții împotriva procedurii arbitrale (anti-arbitration injunction), invocând sancțiunile impuse de Uniunea Europeană împotriva sa. Curtea Supremă a Federației Ruse a decis că existența sancțiunilor, în sine, constituie un obstacol în calea justiției, permițând astfel instanțelor ruse să își asume jurisdicția în temeiul Legii nr. 171-FZ, chiar și în absența unor probe privind impedimente specifice. [1]

Important este că inițial Legea Lugovoy era destinată exclusiv persoanelor aflate sub restricții și avea ca efect doar asumarea competenței exclusive asupra disputelor cu implicarea acestor persoane.

Legea Lugovoy 2.0: noi reguli și interdicții

Ulterior, Legea Lugovoy “a evoluat” prin intermediul practicii judecătorești, având efecte mult mai devastatoare pentru comunitatea de arbitraj.

NS Bank v. Lukoil

O hotărâre recentă a Curții Supreme a Federației Ruse a extins aplicabilitatea Legii Lugovoy și la litigiile dintre două companii rusești, chiar dacă niciuna dintre ele nu era supusă sancțiunilor internaționale. Prin această decizie, instanța a ignorat existența unei convenții arbitrale valabile și executorii între părți. Curtea Supremă a argumentat că scopul Legii Lugovoy este de a garanta dreptul la un proces echitabil și că, pentru a transfera un litigiu de la arbitraj la instanțele ruse, este suficient ca partea solicitantă să demonstreze existența unei posibilități teoretice de apariție a unor obstacole, oricât de ipotetice ar fi acestea.

În speța analizată, instanța a considerat că desemnarea ca sediu arbitral a unei țări care a impus sancțiuni împotriva Rusiei (sediul arbitrajului selectat de părți era Stockholm) sau participarea unor arbitri dintr-o astfel de jurisdicție, precum și declarațiile acestora prin care susțin respectivele măsuri restrictive, pot ridica îndoieli rezonabile cu privire la imparțialitatea tribunalului arbitral. De asemenea, Curtea a subliniat că impedimentele procedurale nu trebuie să fie directe, ci pot include și costuri suplimentare de natură financiară, temporală sau chiar reputațională, justificând astfel atribuirea jurisdicției exclusive instanțelor ruse. [2]

Gazprom Export v. NET4GAS

Pentru a asigura aplicarea efectivă a prevederilor privind jurisdicția exclusivă, Legea Lugovoy prevede posibilitatea emiterii unei interdicții (anti-arbitration injunction) care să împiedice inițierea sau continuarea arbitrajului împotriva entităților sancționate. Această măsură este utilizată din ce în ce mai frecvent de instanțele ruse.

Într-un astfel de caz soluționat în 2024, instanța a confirmat o interdicție anti-arbitraj emisă de o instanță inferioară împotriva unui reclamant ceh, care inițiase o procedură arbitrală sub egida Curții de Arbitraj a Camerei de Comerț și a Camerei Agricole din Republica Cehă împotriva Gazprom din Rusia. Reclamantul solicita despăgubiri de peste 112 milioane EUR pentru încălcarea unui contract de transport de gaze.

Instanțele ruse au argumentat că măsurile restrictive impuse de statele europene împotriva companiilor ruse îngreunează accesul acestora la justiție. În mod special, instanțele au subliniat că „măsurile restrictive” nu implică neapărat faptul că entitatea rusă vizată este supusă sancțiunilor economice. Dimpotrivă, ele au considerat că dificultatea de a angaja un avocat local, declarațiile unor firme europene care refuză să reprezinte companii rusești și chiar majorarea taxelor pentru vizele Schengen constituie motive suficiente pentru a concluziona că există un dezechilibru în accesul la justiție al companiilor ruse și al reprezentanților acestora în procedurile desfășurate în afara Rusiei.

O altă concluzie criticabilă a fost că un tribunal arbitral cu sediul în Republica Cehă ar putea emite o hotărâre ce poate fi contestată în instanțele cehe, ceea ce, în viziunea instanțelor ruse, ar expune o companie rusă sistemului judiciar al unui stat „neprietenos”. [3]

Thywissen GmbH v. Novosibirkshleboprodukt (Новосибирскхлебопродукт)

Un alt trend în jurisprudența Curții Supreme a Federației Ruse vizează standardele de independență și imparțialitate ale arbitrilor. Printr-o hotărâre din 26 iulie 2024, Curtea a stabilit că orice arbitru cu cetățenia unui stat „neprietenos” trebuie prezumat ca fiind părtinitor, cu excepția cazului în care se dovedește contrariul. Deși Curtea Supremă a precizat expres că această prezumție poate fi răsturnată, nu a oferit nicio orientare clară sau un standard probatoriu privind modul în care un arbitru poate demonstra independența și imparțialitatea sa.

Mai mult, în aceeași hotărâre, Curtea Supremă a mers și mai departe, exprimându-și opinia asupra modului în care tribunalul arbitral a calculat despăgubirile și a analizat apărarea pârâtului bazată pe forța majoră, intervenind astfel asupra fondului cauzei. În mod cert, această abordare ridică semne de întrebare cu privire la limitele revizuirii judiciare a hotărârilor arbitrale în Rusia și subminează principiile fundamentale ale autonomiei arbitrajului comercial internațional. [4]

Concluzii: Riscuri pentru mediul de afaceri din Moldova

Deși în prezent comerțul cu Federația Rusă este oprit în Republica Moldova, numeroase raporturi contractuale au fost inițiate cu mult înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, impunerea sancțiunilor asupra entităților rusești și adoptarea Legii Lugovoy. Multe dintre aceste contracte conțin convenții arbitrale care stabilesc Paris, Londra, Stockholm sau chiar Chișinău drept sediu al arbitrajului.

Deși Republica Moldova nu figurează oficial pe „Lista țărilor neprietenoase” a Federației Ruse, tendințele recente sugerează că Legea Lugovoy este aplicată într-un mod extrem de flexibil. Jurisprudența rusă arată o predispoziție de a extinde efectele acestei legi nu doar asupra statelor incluse oficial în listă, ci și asupra altor jurisdicții percepute ca având o orientare politică ostilă Federației Ruse.

În acest context, societățile comerciale care intenționează să inițieze un litigiu împotriva unei companii din Federația Rusă trebuie să fie conștiente de următoarele riscuri:

1. Risc de asumare forțată a competenței de către instanțele instanțele rusești – Dacă o companie rusă introduce o acțiune în instanțele din Federația Rusă sau solicită o interdicție anti-arbitraj (anti-arbitration injunction), există un risc considerabil ca această cerere să fie admisă, chiar și în prezența unei convenții arbitrale valabil încheiate și chiar dacă entitatea rusă nu este inclusă în listele de sancțiuni.
2. Impedimente legate de arbitrul desemnat – Dacă procedura arbitrală este condusă de un arbitru care este rezident al unei „țări neprietenoase” (de exemplu, orice stat membru al Uniunii Europene), hotărârea arbitrală are șanse reduse de a fi recunoscută în Federația Rusă, din cauza prezumției de lipsă de imparțialitate.
3. Riscuri legate de sediul arbitrajului – Dacă sediul arbitrajului se află într-o țară inclusă în lista „țărilor neprietenoase”, este foarte probabil ca hotărârea arbitrală să nu fie recunoscută în Federația Rusă, indiferent de respectarea normelor procedurale și de existența unei convenții arbitrale valabile.

În concluzie, aplicarea tot mai extensivă a Legii Lugovoy ridică semne de întrebare serioase cu privire la siguranța și eficiența mecanismelor arbitrale în raporturile comerciale cu entități din Federația Rusă. Societățile comerciale ar trebui să analizeze cu atenție strategia de soluționare a disputelor și să ia în considerare riscurile aferente, inclusiv impactul potențial asupra executării hotărârilor arbitrale.

[1] Încheierea Curții Supreme Federale din Rusia din 9 decembrie 2021. Accesată aici: https://jusmundi.com/en/document/pdf/decision/ru-pojazdy-szynowe-pesa-bydgoszcz-sa-v-uraltransmash-reshenie-verkhovnogo-suda-rf-thursday-9th-december-2021
[2] Încheierea Curții Supreme Federale din Rusia din 28 noiembrie 2024. Accesată aici: https://kad.arbitr.ru/Document/Pdf/635c6516-67a3-401b-b4c6 15414208f6b2/9f88fbea-d29d-4671-bfa9-d19882c9d370/A40-214726-2023_20241128_Opredelenie.pdf?isAddStamp=True
[3] Încheierea Curții Supreme Federale din Rusia din 20 martie 2024. Accesată aici: https://kad.arbitr.ru/Document/Pdf/d1087e17-dc50-4a03-b466-456fd5eb2999/4a6fcdf7-f681-44e0-bf01-d1b337d20a7d/A56-9516-2024_20240320_Reshenie.pdf?isAddStamp=True
[4] încheierea Curții Supreme Federale din Rusia din 26 iulie 2024. Accesată aici: https://kad.arbitr.ru/Document/Pdf/90f33ca8-00fd-4247-a3ad-833287c15b3f/84c6ab49-1c15-4f25-b695-d22481f5f856/A45-19015-2023_20240726_Opredelenie.pdf?isAddStamp=True