Studenții Facultății de Drept USM au marcat Denim Day printr-o prelegere interactivă dedicată combaterii violenței de gen
Peste 100 de studenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității de Stat din Moldova au participat la o prelegere interactivă dedicată Zilei Internaționale Denim Day, desfășurată cu sprijinul UN Women Moldova și Shape Robotics.
Evenimentul, organizat de Departamentul Drept Procedural, a avut ca scop conștientizarea și prevenirea violenței de gen, fiind abordate teme precum istoria și importanța inițiativei Denim Day, formele violenței de gen, consimțământul ca fundament al relațiilor sănătoase, recunoașterea hărțuirii sexuale în diferite forme și rolul fiecăruia în susținerea victimelor.
O componentă inedită a fost utilizarea realității virtuale (VR) în procesul educativ, prin care studenții au analizat granița subtilă dintre flirt și hărțuire sexuală într-un mediu simulat, ceea ce a favorizat discuții deschise și reflecții asupra comportamentelor sociale.
Prelegerea s-a încheiat cu un apel la implicare activă în promovarea respectului, empatiei și protejarea drepturilor fundamentale în mediul academic și în comunitate.
Aflaţi mai mult despre #Denim Day, #Shape Robotics, #UN Women Moldova, Departamentul Drept Procedural, Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova, USM