Parlamentul Republicii Moldova a votat în prima lectură un proiect de lege care prevede reglementarea activității agenților imobiliari, în scopul asigurării transparenței și protecției consumatorilor. Inițiativa, susținută de 57 de deputați, introduce condiții restrictive pentru accesul în profesie și norme clare privind activitatea agenților.
Prin urmare, persoanele care doresc să activeze ca agenți imobiliari vor fi obligate să obțină un certificat de competență profesională. În acest scop, va fi creat un modul informatic special, gestionat de Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru. Pentru obținerea certificatului, vor fi necesare studii superioare sau medii speciale, dar și lipsa unor antecedente penale nestinse pentru infracțiuni economice sau contra patrimoniului.
Proiectul obligă agenții imobiliari să presteze servicii exclusiv prin intermediul contractului de intermediere imobiliară, acesta fiind încheiat în formă scrisă, sub sancțiunea nulității absolute. Contractul are o durată determinată, care nu poate depăși 12 luni, cu posibilitatea prelungirii prin acordul părților. De asemenea, sunt stabilite prevederi referitoare la cauzele de încetare a contractului, drepturile și obligațiile clientului, clauze speciale și remunerarea agentului imobiliar. Contractul se supune regulilor generale privind obligațiile părților în raporturile juridice civile și comerciale, conform Codului civil.
Agenții imobiliari sunt obligați să raporteze toate contractele de intermediere prin Modulul „Agenți imobiliari” în termen de 15 zile lucrătoare, utilizând un formular electronic standardizat care va include detalii despre bunul imobil, părțile contractante, remunerația și alte informații relevante. De asemenea, aceștia trebuie să păstreze contractele timp de 4 ani, să asigure actualizarea periodică a datelor și să respecte legislația privind protecția datelor cu caracter personal. În plus, sunt impuse măsuri stricte pentru transparența fluxurilor financiare, interzicând plățile în numerar peste limita legală și impunând respectarea normelor de prevenire a spălării banilor.
De asemenea, se propune completarea Codului contravențional cu sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor legale. Astfel, desfășurarea activității fără contract scris va fi sancționată cu amendă de până la 20.000 de lei pentru persoanele fizice. Persoanele juridice vor risca amenzi de până la 40.000 de lei și interzicerea activității pentru o perioadă de la 6 luni la un an.
Aflaţi mai mult despre #Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru, Codul civil, Parlamentul Republicii Moldova