Sorin Dolea: Despre arbitrajul investițional, provocările Moldovei și viitorul cu AI

• • ➤ Avocat specializat în arbitraje internaționale și drept energetic
  • ➤ Managing Attorney, DOLEA & CO
  • ➤ Doctor în drept, lector, Facultatea de Drept, USM
  • ➤ Ambassador VIAC pentru Moldova, co-fondator Moldovan Arbitration Association

Stimate domnule Sorin Dolea, vă mulțumesc pentru amabilitatea de a acorda acest interviu. Sunt convinsă că ideile împărtășite aici vor fi de interes real pentru urmăritorii Juridice Moldova.

I. Monografia

1. Domnule Dolea, urmează să lansați în curând o monografie dedicată soluționării litigiilor contractuale în arbitrajul investițional, cu accent pe cazul Republicii Moldova. Ce v-a motivat să transformați teza de doctorat într-o lucrare de autor destinată publicului mai larg?

Aș spune, de fapt, că teza de doctorat s-a bazat pe monografie, și nu invers. Teza a fost doar o etapă în cadrul unei cercetări mai ample, pe care o desfășor de peste zece ani. Această cercetare a fost, în cele din urmă, concretizată în monografia care urmează să apară în curând.

Problematica soluționării litigiilor contractuale în arbitrajul investițional mi-a atras atenția în 2014, când am participat la competiția The Gillis Wetter Memorial Prize, organizată de Curtea de Arbitraj Internațional de la Londra (London Court of International Arbitration). Eram în anul al treilea de facultate și, deși arbitrajul comercial îmi era deja destul de cunoscut, fiind membru al organizației de tineret a Curții Internaționale de Arbitraj (ICC YAF), cercetările mele în arbitrajul investițional erau abia la început.

A urmat apoi pronunțarea hotărârii arbitrale în cauza Yukos, în iulie 2014, care, cel mai probabil, a fost declanșatorul pasiunii mele pentru arbitrajul investițional. Țin minte, ca și cum ar fi fost ieri, ziua de 28 iulie 2014, când prof. Emmanuel Gaillard (Shearman & Sterling), unul dintre avocații Yukos și unul dintre profesorii mei din Geneva, anunța public câștigul în acel dosar. Cred că în acea vară a început cu adevărat parcursul meu profesional și academic în lumea arbitrajului investițional.

Monografia vine să spună povestea completă, cu un pic mai multă libertate, și cu exemple mai diverse. Dacă în teză eram constrâns de rigorile academice, aici am putut să intru mai mult în detalii. Practic, ceea ce era în teză schițat sau lăsat la nivel de sugestie, în monografie este explorat în profunzime.

2. Ce așteptări aveți de la receptarea acestei monografii, atât în rândul practicienilor, cât și în comunitatea academică?

Având în vedere caracterul relativ nișat al domeniului, așteptările mele sunt, totuși, optimiste. Consider că această monografie poate aduce o contribuție valoroasă atât în plan practic, cât și teoretic. Mă adresez în special practicienilor din România și Republica Moldova, arbitri, avocați, consilieri juridici sau experți implicați în soluționarea litigiilor internaționale, pentru care lucrarea poate constitui un instrument util în înțelegerea și aplicarea normelor specifice arbitrajului investițional.

În același timp, sper ca monografia să fie bine primită și în mediul academic, mai ales că, din câte cunosc, în ambele jurisdicții aceasta se numără printre primele lucrări dedicate arbitrajului investițional, și probabil este prima care abordează în mod sistematic problematica soluționării litigiilor contractuale în cadrul acestuia.

3. Una dintre ideile centrale din teza de doctorat este riscul declanșării proceselor paralele – atât în temei contractual, cât și în baza tratatelor investiționale. Cât de pregătită este Republica Moldova, din punct de vedere normativ și instituțional, pentru a preveni astfel de situații?

Una dintre ideile centrale dezvoltate în teza mea de doctorat vizează riscul declanșării litigiilor paralele, atât în temei contractual, cât și în baza tratatelor internaționale de investiții. Din perspectiva cadrului normativ și instituțional actual, consider că Republica Moldova nu este pe deplin pregătită pentru a preveni astfel de situații, în special în lipsa unor mecanisme clare de coordonare între jurisdicțiile naționale și cele internaționale.

Una dintre soluțiile propuse este excluderea clauzelor „umbrelă” din tratatele bilaterale de investiții. Aceste clauze pot extinde în mod semnificativ sfera de aplicare a tratatului, permițând ca obligațiile contractuale obișnuite să fie transformate în obligații protejate de tratate, ceea ce favorizează apariția litigiilor paralele. Eliminarea acestor clauze ar reduce considerabil riscul suprapunerii dintre jurisdicțiile contractuale și cele arbitrale investiționale.

Pe plan național, în cadrul tezei mele am formulat mai multe propuneri de acte normative, menite să consolideze coerența internă în materie de gestionare a litigiilor internaționale de investiții și să clarifice poziția autorităților moldovenești în fața tribunalelor arbitrale.

Totodată, trebuie menționat că soluții precum „fork in the road”, „res judicata” și „litispendența” sunt concepte care, deși utile în prevenirea litigiilor paralele, țin în principal de interpretarea și aplicarea de către tribunalele arbitrale, și nu de voința statului în sens legislativ. Prin urmare, eficiența acestor instrumente depinde de practica internațională și de abordările jurisprudențiale, nu neapărat de intervenții normative naționale.

Atrag atenția că problema litigiilor paralele nu este una specifică doar Republicii Moldova, ci reprezintă un fenomen global, care solicită o abordare doctrinară și practică unitară la nivel internațional. Soluțiile sustenabile vor necesita o convergență între reforma tratatelor, consolidarea practicii arbitrale și adaptarea normelor interne, în măsura competențelor statului.

4. Ați analizat în profunzime problema clauzelor umbrelă și a celor răscruce în tratatele la care Moldova este parte. Credeți că viitoarele tratate ar trebui să excludă aceste clauze sau e mai realist să le reformulăm cu mai multă grijă și rigoare juridică?

Clauzele răscruce („fork in the road”) ar trebui incluse în mod expres în viitoarele tratate investiționale, deoarece ele contribuie direct la prevenirea litigiilor paralele și oferă claritate procedurii.

În schimb, includerea clauzelor umbrelă este discutabilă. Deși pot extinde protecția investitorilor, ele riscă să transforme obligații contractuale obișnuite în pretenții contractuale, ceea ce poate genera nesiguranță juridică pentru stat. O soluție mai echilibrată ar fi reformularea acestor clauze, astfel încât să excludă obligațiile care intră strict sub incidența regimului contractual și să nu fie interpretate excesiv.

5. În cadrul tezei faceți distincții importante între încălcări contractuale și cele care angajează răspunderea statului pe temeiuri investiționale. Din perspectiva dvs., unde începe și unde se oprește competența tribunalelor arbitrale în fața unor astfel de litigii?

Distincția dintre încălcările contractuale și cele care angajează răspunderea statului în temeiul tratatelor investiționale este esențială pentru delimitarea competenței tribunalelor arbitrale în litigii investiționale. Această temă constituie un pilon central al analizei din monografia mea, întrucât influențează direct structura argumentelor juridice și determină cadrul în care un investitor poate obține despăgubiri în arbitrajul internațional investițional.

Atunci când evaluăm competența tribunalelor arbitrale în asemenea cauze, este necesar să începem cu determinarea competenței materiale, care, în arbitrajul investițional, este în mod obișnuit definită prin tratatul bilateral sau multilateral de investiții relevant. Aceste tratate stabilesc în general că tribunalele arbitrale au competență să examineze „dispute privind investițiile străine”, iar în multe cazuri, pretențiile monetare (claims to money), inclusiv cele decurgând din contracte, sunt calificate ca investiții, în măsura în care acestea îndeplinesc criteriile tratatului (e.g., contribuție de capital, durată, risc).

Totuși, simpla existență a unei pretenții contractuale nu este suficientă pentru a atrage competența tribunalului arbitral în temeiul unui tratat. În acest context, trebuie făcută distincția între:

• Pretenții contractuale „pure”, care privesc strict neexecutarea unui contract între un investitor și stat, reglementat de dreptul intern, și care pot cădea în competența instanțelor naționale sau a unui forum arbitral convențional (e.g., clauze arbitrale în contract).
• Încălcări ale obligațiilor tratatului (e.g., expropriere fără compensație, tratament inechitabil și discriminatoriu), care pot fi generate de conduita statului în executarea sau încălcarea unui contract, dar care capătă o dimensiune suverană, depășind simpla relație contractuală.

Competența tribunalelor arbitrale investiționale începe acolo unde pretenția investitorului poate fi încadrată într-o încălcare a tratatului (chiar dacă izvorăște dintr-un contract).

Pe lângă competență, problema admisibilității este esențială: în unele cazuri, tribunalele pot avea competență, dar pot considera că pretenția este inadmisibilă, fie pentru că litigiul ar trebui soluționat prin mecanismele contractuale, fie pentru că investitorul nu a epuizat căile prevăzute în tratat. În alte cazuri, această chestiune se poate reflecta în fondul cauzei, tribunalul analizând dacă statul a acționat în calitate de parte contractuală sau în exercitarea autorității sale suverane.

II. Jurisprudență, tratate și context național

1. Ce constatări din teza de doctorat considerați că sunt cele mai urgente pentru autoritățile Republicii Moldova în contextul noilor negocieri de tratate investiționale?

Una dintre cele mai importante constatări ale tezei mele este faptul că Republica Moldova este o țară importatoare de capital, ceea ce influențează semnificativ poziția sa în cadrul negocierilor tratatelor bilaterale investiționale (BITs). Această realitate limitează considerabil marja de negociere a autorităților moldovene în raport cu statele exportatoare de capital, care impun de obicei clauze mai favorabile investitorilor lor.

În acest context, consider că unele recomandări rezultate din cercetarea mea sunt următoarele:

Recalibrarea clauzelor tratatelor investiționale

• Revizuirea clauzelor „umbrelă” („umbrella clauses”), care au potențialul de a extinde în mod nejustificat protecția acordată investitorilor străini, oferindu-le posibilitatea de a transforma orice încălcare a unui angajament contractual într-o încălcare a tratatului. Aceasta duce la o vulnerabilitate juridică sporită pentru statul gazdă.
• Introducerea clauzelor „răscruce” (fork-in-the-road), care obligă investitorul să aleagă o singură cale de soluționare a litigiilor (internațională sau națională), prevenind astfel paralelismul procedurilor și riscul dublului litigiu.

2. Ați analizat peste 250 de hotărâri arbitrale internaționale. Există un caz care v-a marcat prin modul în care a fost gestionat raportul contract-tratat?

Toate cauzele au o valoare deosebită, fiecare aducând o nuanță specifică în înțelegerea interacțiunii dintre dreptul contractual și dreptul tratatelor. Totuși, dacă ar fi să aleg un punct de referință care m-a marcat în mod deosebit, acela ar fi cazul Vivendi v. Argentina. Este una dintre primele cauze importante care a analizat în mod explicit tensiunea dintre dispozițiile contractuale și protecțiile oferite prin tratatele internaționale de investiții.

În acest caz, Tribunalul a subliniat clar că existența unui contract între investitor și statul gazdă nu limitează sau epuizează drepturile investitorului în temeiul unui tratat bilateral de investiții (BIT). Cu alte cuvinte, încălcarea unui contract nu este echivalentă automat cu încălcarea tratatului, dar inversul poate fi adevărat: o încălcare a tratatului poate exista chiar dacă faptele se suprapun cu cele ale unei dispute contractuale.

Ce m-a impresionat în Vivendi este claritatea cu care tribunalul a făcut distincția între jurisdicția contractuală și jurisdicția tratatului, subliniind că mecanismele de soluționare a litigiilor contractuale (de pildă, o clauză de arbitraj comercial) nu pot anula dreptul investitorului de a recurge la arbitrajul internațional în baza unui tratat.

3. În lucrarea dvs. pledați pentru implicarea specialiștilor în redactarea tratatelor și contractelor de investiții. Credeți că acest mesaj a început să fie înțeles de autoritățile din Moldova?

Consider că, într-adevăr, autoritățile din Moldova au înțeles, într-o anumită măsură, importanța implicării specialiștilor în redactarea tratatelor și contractelor de investiții. Este rezonabil să presupunem că, în majoritatea cazurilor, au fost implicați experți în drept și economie pentru elaborarea acestor documente. Totuși, în practică, atunci când apar probleme juridice complexe, în special cele care necesită o analiză detaliată din perspectiva jurisprudenței arbitrale internaționale, este evident că experiența practică specifică devine esențială.

În această privință, consider că ar fi oportun ca autoritățile să colaboreze mai frecvent cu profesioniști specializați în arbitraj investițional, care cunosc nu doar legislația națională, ci și practicile și tendințele recente din arbitrajul internațional.

III. AI, Oxford și arbitrajul de mâine

1. Ați avut ocazia să desfășurați cercetare postdoctorală la Oxford, în cadrul IECL. Cum a fost să treceți de la tratate bilaterale și conflicte concrete… la inteligență artificială și litigii de mediu?

Trecerea de la cercetarea în domeniul tratatelor bilaterale și conflictele concrete la subiecte precum inteligența artificială și litigii de mediu a fost, inițial, o provocare interesantă, dar și o oportunitate de a extinde orizonturile științifice. Deși la prima vedere aceste domenii par foarte diferite, ele sunt, în esență, interconectate.

Tratatele bilaterale și conflictele investiționale reflectă un cadru clasic al dreptului internațional, axat pe relațiile între state și investitori. Însă odată cu evoluția tehnologiei și creșterea preocupărilor globale privind mediul, dreptul internațional trebuie să se adapteze și să includă noi provocări, precum reglementarea inteligenței artificiale și soluționarea disputelor de mediu, care devin din ce în ce mai frecvente și complexe.

Inteligența artificială ridică întrebări fundamentale despre responsabilitate, reglementare și impact asupra raporturilor  internaționale, iar aceste aspecte pot influența direct modul în care se negociază și se interpretează tratatele internaționale. De asemenea, litigii de mediu, care pot implica state sau investitori, cer o înțelegere profundă a mecanismelor internaționale de soluționare a disputelor, aspect esențial și în arbitrajul investițional.

Astfel, experiența acumulată în domeniul tratatelor bilaterale și al conflictelor concrete oferă o bază solidă pentru a aborda noile provocări legate de inteligența artificială și protecția mediului. Aceste domenii se intersectează, oferind o perspectivă integrată asupra modului în care dreptul internațional evoluează pentru a răspunde complexității lumii contemporane.

2. În ce măsură credeți că AI-ul va transforma arbitrajul internațional în următorii 10 ani? Este o oportunitate de eficiență sau un nou risc procedural?

Inteligența artificială are potențialul de a transforma arbitrajul internațional semnificativ în următorii 10 ani, reprezentând atât o oportunitate majoră de eficiență, cât și un posibil risc procedural.

Pe de o parte, AI poate accelera procesul arbitral prin automatizarea unor etape precum analiza documentelor, identificarea jurisprudenței relevante sau chiar generarea de drafturi pentru acte procesuale. Aceasta poate reduce costurile și timpul de soluționare a litigiilor, îmbunătățind accesul la justiție și predictibilitatea deciziilor. Totodată, AI poate contribui la o mai bună gestionare a volumului mare de date specifice arbitrajului internațional, facilitând o analiză complexă și obiectivă.

Pe de altă parte, utilizarea AI ridică și provocări importante. Există riscul ca deciziile să fie influențate de algoritmi opaci sau de date insuficient calitative, ceea ce poate afecta transparența și echitatea procesului arbitral. În plus, introducerea tehnologiei ridică întrebări privind protecția datelor sensibile, securitatea informațiilor și responsabilitatea juridică în cazul unor erori tehnologice.

3. Ați moderat un panel în cadrul Moldova Energy Forum 2025, axat pe stocarea energiei și integrarea regenerabilelor. Dincolo de rolul de moderator, cum vedeți interacțiunea între strategiile energetice ale statului și riscurile de litigii investiționale în acest domeniu aflat în tranziție rapidă?

Interacțiunea mea profesională cu domeniul energetic începe încă din anul 2016 și s-a dezvoltat treptat printr-o serie de cercetări aprofundate. Am abordat subiecte esențiale în domeniul arbitrajului energetic încă din teza mea de masterat susținută în Republica Moldova, unde am analizat mecanismele de soluționare a disputelor în temeiul Tratatului privind Carta Energiei. Ulterior, în cadrul studiilor mele de master la Geneva (MIDS), am aprofundat tematica arbitrajului în sectorul gazelor naturale, realizând o teză concentrată pe gas price arbitrations. Am și publicat broșură dedicată arbitrajului în domeniul prețurilor la gaze, evidențiind aspectele juridice și economice ale acestei problematici.

Este important de subliniat că riscurile investiționale în sectorul energetic sunt prezente în mod constant, date fiind particularitățile și natura pe termen lung a acestor investiții. Din perspectiva dreptului internațional investițional, este esențial ca statul să ofere un cadru normativ previzibil și stabil, pentru a crea un mediu favorabil atragerii investițiilor. Investițiile în domeniul energetic implică angajamente financiare și operaționale pe termen lung, iar investitorii au nevoie de certitudinea că drepturile lor vor fi respectate și că investițiile nu vor fi expropriate, indiferent de forma pe care aceasta ar putea-o lua.

În acest context, garanțiile legale și mecanismele eficiente de protecție a investițiilor reprezintă piloni fundamentali pentru dezvoltarea durabilă a sectorului energetic, asigurând echilibrul între interesele statului și cele ale investitorilor. Fără un astfel de cadru, riscurile percepute cresc, iar potențialul de investiții scade semnificativ.

IV. Dolea & Co

1. Sunteți fondatorul Dolea & Co. Cum a fost să construiți o practică în arbitraj într-un mediu juridic unde acest domeniu este încă în dezvoltare?

Construirea unei practici de arbitraj în Republica Moldova, un mediu juridic în care acest domeniu este încă în plină dezvoltare, a reprezentat o provocare, dar și o oportunitate semnificativă. Experiența mea anterioară acumulată în cadrul firmei Freshfields, unde am activat ca practician în arbitraj internațional, mi-a oferit o perspectivă valoroasă asupra standardelor internaționale și a celor mai bune practici în soluționarea disputelor comerciale.

În Moldova, arbitrajul este într-o fază de consolidare, iar infrastructura legală și instituțională necesită dezvoltare continuă pentru a corespunde exigențelor investitorilor și actorilor economici. Totuși, acest context oferă un teren fertil pentru inovație și adaptare, unde o practică specializată și orientată către excelență poate contribui la creșterea încrederii în arbitraj ca metodă eficientă de soluționare a disputelor.

Este important să menționăm că nivelul dezvoltării arbitrajului este, în mare măsură, proporțional cu nivelul de dezvoltare economică a țării. Pe măsură ce economia Moldovei evoluează și se diversifică, cererea pentru soluții arbitrare eficiente și rapide crește, iar practicile specializate devin tot mai necesare.

2. Cum reușiți să îmbinați munca de cercetare cu cea de practician? Vă regăsiți mai mult în rolul avocatului pledant sau în cel de analist și cercetător juridic?

Între 2020 și 2023 m-am axat mai mult pe activitatea academică, concentrându-mă pe cercetare și finalizarea tezei de doctorat. A fost o perioadă extrem de valoroasă pentru consolidarea cunoștințelor teoretice și pentru dezvoltarea unei viziuni mai largi asupra fenomenelor juridice. După susținerea tezei, am început să mă orientez tot mai mult către dimensiunea practică a dreptului. În prezent, îmi asum din ce în ce mai mult rolul de practician și mă regăsesc în activitățile care presupun aplicarea concretă a normelor juridice. Sunt și arbitru, inclusiv în cadrul unei instituții de arbitraj internațional din Shenzhen, China, ceea ce îmi oferă o perspectivă internațională și o experiență valoroasă în soluționarea alternativă a disputelor.

V. Final pe o notă personală

1. A existat un paragraf sau un capitol din monografie care v-a dat cele mai mari bătăi de cap, dar de care sunteți cel mai mândru acum?

Adevărul este că toate capitolele mi-au dat bătăi de cap într-un fel sau altul, fiecare cu provocările lui specifice. Fiecare parte a presupus documentare intensă, analiză critică și numeroase rescrieri. Tocmai de aceea, pot spune că sunt mândru de întreaga lucrare, nu doar de un singur fragment

2. Dacă ați putea arbitra o dispută celebră – reală sau imaginară – care ar fi aceea și de ce?

Dacă aș putea interveni ca arbitru într-o dispută istorică, aș alege confruntarea dintre Thomas Edison și Nikola Tesla, din timpul așa-numitului război al curenților. Dincolo de rivalitatea dintre două genii, această luptă simbolizează ciocnirea dintre viziuni opuse despre progres, despre controlul tehnologiei și despre viitorul societății.

3. Și pentru cei care se tem de „arbitrajul investițional” considerându-l arid: ce le-ați spune pentru a-i convinge că volumul dvs. e esențial, chiar și pentru un jurist generalist?

Nu cred că trebuie să convingem pe cineva să cerceteze un anumit domeniu. Arbitrajul, în general, și arbitrajul investițional, în special, pot părea aride doar pentru cei care nu s-au apropiat suficient de ele. În realitate, sunt domenii extrem de dense, provocatoare, chiar fascinante, dar și pretențioase. Necesită răbdare, rigoare și uneori ani întregi de aprofundare pentru a le înțelege cu adevărat. Lucrarea mea nu este o rețetă, dar este un instrument, util mai ales celor care au deja intuiția că aceste mecanisme juridice nu sunt doar tehnice, ci și profund legate de economie, politică și suveranitate.