Comentariile sunt închise pentru Noi reguli în piața de capital: protecție sporită pentru investitorii de retail

Noi reguli în piața de capital: protecție sporită pentru investitorii de retail
22.07.2025 | Alexei Guzun

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat recent noi reglementări privind limitarea utilizării instrumentelor financiare riscante, menite să protejeze investitorii de retail de pierderi semnificative și de practici comerciale înșelătoare. Conform art. 4¹ din Legea nr. 171/2012 privind piața de capital, sunt interzise promovarea, vânzarea și distribuirea opțiunilor binare, considerate extrem de riscante și asemănătoare pariurilor.

De asemenea, contractele pentru diferențe (CFD) și alte instrumente derivate tranzacționate cu efect de levier pe platforme electronice nu mai pot fi promovate agresiv către publicul larg. Printre tehnicile de marketing interzise se numără bonusurile condiționate, apelurile telefonice nesolicitate, promovarea pe rețele sociale sau prin mass-media. Furnizorii nu mai pot ascunde riscurile reale și nu pot câștiga din pierderile clienților.

Reglementarea se aliniază practicilor europene și nu limitează accesul investitorilor profesioniști sau tranzacționarea pe piețele reglementate sau în cadrul MTF-urilor. Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) va avea competența de a bloca publicitatea înșelătoare, de a emite alerte publice și de a sesiza organele competente pentru faptele ce constituie infracțiuni penale.

CNPF atenționează publicul să verifice statutul legal al platformelor de tranzacționare – dacă acestea sunt autorizate de CNPF sau de alte autorități străine de reglementare, precum și dacă figurează în alertele publicate de IOSCO (Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare).


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,



Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.