Marți, 22 iulie 2025, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 9 prin care a examinat excepțiile de neconstituționalitate a articolului 90 alin. (2) lit. a) din Codul muncii, în contextul a cinci sesizări distincte (nr. 61g/2024, nr. 186g/2024, nr. 254g/2024, nr. 10g/2025 și nr. 62g/2025).
Circumstanțele cauzei
Excepțiile au fost ridicate în diverse cauze pendinte pe rolul instanțelor naționale, printre care Judecătoria Chișinău, sediul Centru și Curtea de Apel Chișinău. Autorii excepțiilor invocă că legislatorul a plafonat despăgubirile care pot fi acordate salariatului de angajator în cazul eliberării nelegitime din serviciu. Această plafonare a fost instituită prin Legea nr. 243 din 28 iulie 2022. Astfel, dacă salariatul lipsește de la locul de muncă, ca urmare a eliberării din serviciu, o perioadă mai mare de 12 luni sau în cazul suportării unui prejudiciu mai mare, acesta nu va putea pretinde plata unei despăgubiri mai mari de 12 salarii medii lunare ale sale.
Astfel, ar fi afectate grav drepturile salariaților, întrucât elimină posibilitatea reparării integrale a prejudiciilor cauzate de angajator. Totodată, norma ar încuraja concedierile abuzive, oferind angajatorilor o previzibilitate financiară, indiferent de gravitatea încălcării sau de durata litigiului. Se subliniază că, în asemenea situații, culpa revine exclusiv angajatorului, iar salariatul nu ar trebui să suporte consecințele sub forma unei despăgubiri plafonate ori a încetării automate a raporturilor de muncă.
Analiza Curții
Curtea Constituțională a examinat sesizările privind plafonarea despăgubirilor acordate salariaților concediați ilegal, analizând prevederile din perspectiva articolelor 43 și 54 din Constituție. Articolul 43 alineatul (1) garantează oricărei persoane dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la protecția împotriva șomajului. Cu toate acestea, Curtea subliniază că legislația nu conferă salariatului un drept absolut la menținerea locului de muncă obținut. Potrivit articolului 72 alineatul (3) litera j) din Constituție, legislatorului îi revine obligația de a reglementa, prin lege organică, raporturile de muncă, inclusiv mecanismele de protecție împotriva concedierilor ilegale. Această responsabilitate trebuie exercitată cu respectarea intereselor salariaților, care urmăresc restabilirea în situația anterioară concedierii ilegale, a intereselor angajatorilor, care nu trebuie să suporte consecințe disproporționate, și a interesului public de a asigura un mediu juridic adecvat relațiilor de muncă, favorabil creșterii calității vieții.
La nivel internațional, articolul 24 din Carta Socială Europeană (revizuită) obligă părțile să recunoască dreptul lucrătorilor de a nu fi concediați fără motiv valabil, legat de aptitudinea sau conduita acestora, sau de necesitățile de funcționare ale întreprinderii. De asemenea, lucrătorii concediați fără motiv valabil trebuie să beneficieze de o indemnizație adecvată sau de altă reparație corespunzătoare.
În argumentarea sa, Parlamentul a susținut că plafonarea despăgubirilor pentru eliberarea nelegitimă din serviciu este menită să asigure soluționarea rapidă a litigiilor de muncă, conform termenului de 30 de zile prevăzut la articolul 355 alineatul (4) din Codul muncii. Totodată, măsura urmărește să descurajeze situațiile în care salariații concediați ilegal tergiversează procesele judiciare și să protejeze dreptul de proprietate al angajatorului, prevenind plata unor despăgubiri excesive pentru întreaga perioadă de absență forțată de la locul de muncă.
Curtea a recunoscut că tergiversarea proceselor poate duce la despăgubiri disproporționate, dar a subliniat că această întârziere nu poate fi imputată exclusiv salariatului, întrucât statul, prin instanțele sale, gestionează instrumentele necesare pentru soluționarea cu celeritate a litigiilor. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, statele au obligația de a-și organiza sistemele judiciare astfel încât să asigure soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil (Bieliński v. Polonia, 2022). Litigiile de muncă, prin natura lor, impun o rezolvare rapidă, având în vedere că salariatul concediat își pierde mijloacele de subzistență (Polyakh și alții v. Ucraina, 2019).
Curtea a analizat și dispozițiile Codului de procedură civilă, unde articolul 9 alineatul (1) conferă instanței un rol diriguitor în organizarea și desfășurarea procesului, iar articolul 61 permite sancționarea abuzului de drepturi. Astfel, instanța poate interveni pentru a preveni tergiversarea procesului sau inducerea în eroare a instanței. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat lipsa unei legături raționale între plafonarea despăgubirilor și obiectivul asigurării examinării rapide a litigiilor de muncă, precum și descurajarea tergiversărilor.
În ceea ce privește legătura dintre plafonarea despăgubirilor și protejarea dreptului de proprietate al angajatorului, Curtea a apreciat că stabilirea unei limite maxime a despăgubirilor este de natură să protejeze angajatorul împotriva unor obligații disproporționate și să respecte drepturile și libertățile altor persoane, conform articolului 54 alineatul (2) din Constituție.
Curtea a evaluat proporționalitatea măsurii, observând că concedierea ilegală provoacă salariatului prejudicii materiale și morale, afectând securitatea economică și psihologică, precum și alte aspecte ale vieții. Pe de altă parte, plata despăgubirilor pentru perioade îndelungate poate afecta dreptul de proprietate al angajatorului, care trebuie să răspundă doar în măsura în care acest lucru este necesar și proporțional cu prejudiciul cauzat. În acest context, legiuitorul are obligația de a asigura un echilibru just între aceste două drepturi aflate în conflict.
Cu toate acestea, plafonarea despăgubirii la maximum 12 salarii medii lunare ale salariatului poate conduce la situații în care despăgubirea nu acoperă integral prejudiciul. Acest lucru se întâmplă în special când hotărârea judecătorească privind caracterul ilegal al concedierii survine după mai mult de 12 luni de la decizia angajatorului. De asemenea, Comitetul European al Drepturilor Sociale a remarcat că plafonarea despăgubirilor oferă predictibilitate angajatorilor, dar poate stimula concedieri ilegale, întrucât permite estimarea pragmatică a riscurilor financiare.
Un alt aspect analizat de Curte a fost limitarea marjei de apreciere a instanțelor, care, din cauza plafonării, nu mai pot ține cont de circumstanțele particulare ale cazului și de prejudiciul real suferit de salariat. În plus, nu există mecanisme alternative eficiente pentru compensarea integrală a prejudiciului material, întrucât Codul civil (articolul 1999 alin. (2)) exclude aplicarea răspunderii civile delictuale în astfel de situații.
Cu privire la argumentul potrivit căruia salariatul concediat ilegal poate solicita indemnizație de șomaj, Curtea a remarcat că aceasta se acordă pentru perioade între cinci și nouă luni, cu un cuantum de 40% din venitul mediu lunar, fără a depăși salariul mediu lunar pe economie, conform Legii nr. 105/2018 (articolul 45). Totuși, indemnizația de șomaj urmărește să ofere un sprijin minim și temporar, nu să repare prejudiciile cauzate de concedierea ilegală.
Astfel, în lipsa unor mecanisme alternative de compensare deplină, plafonarea despăgubirilor nu asigură protecția adecvată a salariatului. Curtea a concluzionat că interesul de a proteja dreptul de proprietate al angajatorului poate fi realizat prin măsuri mai puțin restrictive, cum ar fi obligarea angajatorului să plătească despăgubiri doar pentru perioadele în care salariatul nu a obținut alte venituri sau posibilitatea compensării diferenței între veniturile realizate.
În final, Curtea a constatat că sintagma „într-o mărime care nu va depăși 12 salarii medii lunare ale salariatului”, prevăzută la articolul 90 alineatul (2) litera a) din Codul muncii, contravine articolelor 43 și 54 din Constituție și trebuie declarată neconstituțională. De asemenea, Curtea a înaintat o adresă Parlamentului pentru stabilirea unui mecanism care să prevadă acordarea unei despăgubiri adecvate în cazul concedierii ilegale a salariatului.
Hotărârea Curții
Curtea a admis sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate ridicate, declarând neconstituțional textul „într-o mărime care nu va depăşi 12 salarii medii lunare ale salariatului” din articolul 90 alin. (2) lit. a) din Codul muncii.
Până la modificarea legii de către Parlament, instanțele judecătorești vor stabili mărimea despăgubirii în funcție de prejudiciul suportat de salariat ca urmare a absenței forțate de la serviciu, având în vedere circumstanțele particulare ale cazului, inclusiv exercitarea drepturilor procedurale de către părți cu bună-credință. De asemenea, instanțele vor avea competența să compenseze diferența dintre venitul care i se cuvine salariatului concediat ilegal și venitul realizat la un alt loc de muncă în perioada de concediere, după caz, a indemnizației de șomaj.
Hotărâre fiind definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, precum și intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.