Astăzi, cabinetul de miniștri a aprobat rezultatele licitațiilor pentru acordarea statutului de producător eligibil mare investitorilor care dezvoltă centrale electrice fotovoltaice și eoliene.
Licitațiile au vizat dezvoltarea a 105 MW capacitate eoliană și 60 MW capacitate fotovoltaică pentru producția de energie electrică. Din cele 44 de oferte depuse, au fost selectate 11 câștigătoare, acoperind capacitatea maximă licitată.
Investitorii urmează să semneze contracte de achiziție garantată a energiei electrice cu S.A. „Energocom”, pentru o perioadă de 15 ani, începând cu data punerii în funcțiune a centralelor. Prețurile medii rezultate în cadrul licitațiilor sunt printre cele mai competitive din portofoliul Energocom: pentru energia fotovoltaică – aproximativ 1,16 MDL/kWh (aproximativ 59,1 EUR/MWh), iar pentru energia eoliană – aproximativ 1,32 MDL/kWh (aproximativ 67,2 EUR/MWh).
Odată puse în funcțiune, centralele vor produce aproximativ 8,4% din consumul anual de energie electrică al Republicii Moldova, iar după primul an de funcționare a acestora se estimează o creștere a ponderii energiei electrice din surse regenerabile în consumul final de electricitate până la 30%. Fiind menționat că se urmărește întărirea securității energetice naționale și reducerea emisiilor de CO₂.
De asemenea, promovarea surselor de energie regenerabilă va atrage investiții private de peste 190 milioane euro, potrivit estimărilor, și va susține dezvoltarea locală, prin crearea a noi oportunități de angajare. În faza de construcție a centralelor de energie verde vor fi create 400 de locuri de muncă, iar alte aproximativ 40 – pentru exploatarea și întreținerea centralelor.
Aflaţi mai mult despre Cabinetul de miniștri, Guvern, S.A. „Energocom”