Flux noutăţi
Comentariile sunt închise pentru ANUNȚ de înscriere la cea de-a VIII – a sesiune de formare profesională continuă a mediatorilor

ANUNȚ de înscriere la cea de-a VIII – a sesiune de formare profesională continuă a mediatorilor
19.10.2017 | Vasile Soltan

Departamentul de formare profesională a mediatorilor al Centrului pentru Dezvoltare Personală şi  Profesională, acreditat de Consiliul de Mediere în calitate de furnizor de formare iniţială şi continuă a mediatorilor, anunţă  că, în luna noiembrie 2017, pe parcursul a doar două zile, în incinta Universităţii Pedagogice de Stat ,,Ion Creangă”,  se va desfăşura cea de-a VIII-a sesiune din cadrul Programului  de formare profesională  continuă  a mediatorilor.

Înscrierea la cea de-a VIII-a sesiune de formare profesională continuă a mediatorilor se va face  până în data de 03 noiembrie 2017, începând cu ziua afişării prezentului anunţ pe site-ul Consiliului de Mediere.

Cursurile se vor desfășura pe parcursul a două zile de sâmbătă04.11.2017 şi, respectiv, 11.11.2017, începând cu ora 9.00.

Persoana de contact:  Maria Vîrlan, conferenţiar  universitar, doctor în psihologie, Director al Departamentului   de  formare profesională a  mediatorilor (tel. 069 256 758; e-mail: maria_virlan@yahoo.com ).

Pentru mai multe detalii, accesați site-ul oficial al Consiliului Medierii


Aflaţi mai mult despre , ,



Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.