Lupta tânărului student cu moara procrastinării

189

Acest articol urmează a fi perceput ca o lucrare 100% științifică, conținutul căruia este bazat pe nenumărate experimente practice, petrecute în dormi-laboratoarele din campusurile universitare de pe tot globul, obiectul de studiu fiind homo studentus, în decursul căruia nu a avut de suferit nici o filă albă (pe licența mea că nu).

Conform datelor obținute de-a lungul celor patru ani de studiu la Facultatea de Drept, în timpul cercetărilor propriu zise, s-a concretizat doar o singură întrebare: dacă procrastinarea este un viciu, sau este o stare naturală a existenței lui homo studentus.

În timpul unei sesiuni (desigur în cadrul experimentului și în scopuri științifice) de analiză minuțioasă a caracteristicelor tavanului din propria camera, am fost lovit de o uluitoare teorie, care sper eu va schimba starea de iritație a studenților ex tunc pentru lipsa de disciplină și amânarea pregătirii pentru examenele de Droit Civil, cu o stare de liniște și pace.

Teoria „ç’est ça, dacă este să observăm comportamentul animalelor (ori omul tot face parte din Regnul animal), nu vom detecta nici o specie, care între activitățile ce au unicul scop: to be, să se impună la o anumită activitate intelectuală, care i-ar împinge spre o nouă treaptă evolutivă. Unica ființă care se mai zbate în acest sens, este cimpanzeul, dar și acela este impus de niște inchizitori în haine albe să apese butonul roșu, nu verde, nu albastru, ci roșu, pentru a primi o banană. Ai, în cazul omenirii, cu vreo 2 milioane de ani în urmă, s-a găsit un australopitec, care a zis „bă fraților, haideți să facem și noi ceva productiv, uitați-vă aici ce poți face cu două pietre” și așa s-a pornit epopeea. Probabil că din cauza tipului astă, au avut de suferit ceilalți indivizi care ascultau ca niște fii cuminți de instinctele naturale și când nu le era foame, ori nu-i fugărea vreo felină arhaică, își căutau de odihnă. O dată cu evoluția omului și a societății, tipii „hai la treabă”, au câștigat autoritate, iar acum  (trecând peste apariția civilizațiilor, căderea Romei, Divina Comedie, mărul căzut în cap și we shall not surrender) bietul student are de citit tone de doctrină, să analizeze kilometri de legislație și piardă o sumedenie de ore de somn, din cauza cretinului care s-a gândit să miște treaba din loc.

După cum observați, munca este o invenție care contrazice însăși naturii omului, și mai ales pe cea a studentului, ori noi suntem o rasă de human beings aparte.

Desigur vreun credincios mă va combate și va zice: dar dacă nu muncim, dacă nu ne pierdem vederea ore în șir în biblioteci, nu vom avea fericita ocazia de a ne realiza pe plan profesional, a fortifica noțiunea de stat de drept la noi acasă, nu vom putea crea noi instituții juridice și vom rămâne doar niște trecători prin viață!, la care îl voi combate: Naivule, la ce îți trebuie toate astea undeva în viitor, dacă perna te așteaptă acum, te iubește cu o dragoste necondiționată, nu îți cere împlinirea a 12 munci titanice, oare nu te-ai descurcat de minune până acum, de ce să stricăm relația cu natura noastră.

În concluzie, dragă cetitorule, nu lasă moda asta care durează doar de câteva milenii să te influențeze și pe tine, fii adept al unui mod de viață statornicit pe pământ de 100 de milioane de ani, lasă tocilarilor pregătirile pentru examenele de licență, stagiere, INJ, avocatură, notariat, astea-s nimicuri, tu rămâi un homo autentic, homo studentus procrastinatus.

Vlad BERCU