Rezumatul deciziei.

Dosarul nr. 3a-1773/2017

DECIZIE

05 decembrie 2017                                                                           mun. Chișinău

Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău

examenând în ședință publică în ordine de apel, apelul declarat de Biroul Vamal, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de ÎCS „O” SRL către Biroul Vamal cu privire la restituirea sumei încasate cu titlu de drepturi de import, împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău din 27 iunie 2017 prin care acțiunea a fost admisă,

a constatat:

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău din 27 iunie 2017 a fost repusă în termen cererea de chemare în judecată a ÎCS „O” SRL împotriva Biroului Vamal. A fost admisă ca întemeiată cererea de chemare în judecată a ÎCS „O” SRL împotriva Biroului Vamal. A fost obligat Biroul Vamal să restituie în beneficiul ÎCS „O” SRL suma drepturilor de import.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii contestate, prin prisma argumentelor invocate în cererea de apel și în raport cu materialele dosarului, Colegiul civil consideră necesar de a admite cererea de apel și de a casa integral hotărârea instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție.

În speță s-a stabilit că ÎCS „O” SRL s-a adresat către Serviciul Vamal cu contestație la 15 octombrie 2015, prin care își exprimă dezacordul cu refuzul Biroului Vamal de a satisface solicitarea companiei cu privire la restituirea drepturilor de import.

La data de 02 noiembrie 2015, Serviciul Vamal a emis răspunsul, recepționat de ÎCS „O” SRL la data de 03 noiembrie 2015, fapt confirmat prin avizul de recepție.

Prin urmare, intimatul ÎCS „O” SRL urma să depună acțiunea în instanța de judecată în termen de 30 zile de la data primirii răspunsului – până la 03 decembrie 2015 inclusiv.

După cum rezultă din actele cauzei, acțiunea a fost depusă la data de 23 decembrie 2015.

Colegiul civil consideră incorectă soluția instanței de fond cu privire la repunerea în termen a acțiunii depuse de ÎCS „O” SRL, reținând în acest sens că la actele cauzei intimatul a anexat copia cererii de chemare în judecată analogică speței, care a fost depusă în Judecătoria Botanica[i], mun. Chișinău, la 01 decembrie 2015…care a fost restituită prin încheierea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, din 07 decembrie 2015 în temeiul art. 170 alin. (1) lit. e) CPC.

Conform art. 277 alin. (1) lit. a), alin. (2) Cod civil, cursul prescripției extinctive se întrerupe în cazul intentării unei acțiuni în modul stabilit. După întreruperea cursului prescripției extinctive, începe să curgă un nou termen. Timpul scurs până la întreruperea cursului prescripției nu se include în noul termen de prescripție extinctivă.

În interpretarea corectă a normelor enunțate este de înțeles că, pentru întreruperea termenului de prescripție este necesar ca acțiunea să fie înaintată în instanța de judecată, în modul stabilit de lege. Curgerea termenului de prescripție se întrerupe, în special, prin înaintarea acțiunii în modul stabilit, adică cu aplicarea regulilor de competență general și jurisdicțională, de formă și conținut a cererii, de achitare a taxei de stat, cât și a altor cerințe, prevăzute de actele normative, încălcarea cărora poate duce la refuz în primirea cererii și restituirea acesteia reclamantului.

Prin urmare, faptul depunerii anterior de către ÎCS „O” SRL a cererii de chemare în judecată la 01 decembrie 2015 nu poate constitui temei de a considera întreruperea cursului prescripției extinctive, deoarece cererea de chemare în judecată a fost depusă fără respectarea prevederilor art. 166 alin. (5), 167 lit. e) CPC, fiind restituită în temeiul art. 170 alin. (1) lit. e) CPC.

Colegiul civil,

decide:

Se admite apelul declarat de Biroul Vamal.

Se casează integral hotărârea Judecătoriei Chișinău din 27 iunie 2017 și se emite o nouă hotărâre prin care:

Se respinge ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție cererea de chemare în judecată înaintată de ÎCS „O” SRL.

Nota.

După cum se poate observa din scurtul rezumat al deciziei, instanța de apel a confundat repunerea în termenul de prescripție extinctivă cu întreruperea termenului de prescripție extinctivă. În acest sens, reclamantul în instanța de fond a solicitat repunerea în termenul de prescripție omis, invocând drept motiv depunerea la data de 01 decembrie 2015 a primei acțiuni în instanța de judecată, care a fost restituită prin încheierea din 07 decembrie 2015, după care a urmat cea de a doua acțiune la data de 23 decembrie 2015 (la alte motive de repunere nu vom face referire aici, din considerentul că ele nu au făcut obiect de examinare a instanței de apel).

Respectiv, chestiunea cu privire la termenul de prescripție urma a fi examinată și soluționată prin prisma repunerii în termen și nicidecum nu prin prisma întreruperii termenului.

În acest context, instanța de apel eronat și-a întemeiat soluția pe prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul civil, afirmând că depunerea de către reclamant a cererii de chemare în judecată la 01 decembrie 2015 nu poate constitui temei de a considera întreruperea cursului prescripției extinctive.

Or, reclamantul nici nu a invocat faptul depunerii cererii de chemare în judecată la data de 01 decembrie 2015 ca temei pentru întreruperea termenului de prescripție, ci ca unul din motivele care, împreună cu celelalte motive invocate, justifică repunerea în termen a cererii de chemare în judecată.

Instanța de apel, la soluționarea pricinii, a confundat temeiurile de întrerupere a termenului de prescripție cu temeiurile pentru repunerea în termenul de prescripție extinctivă a cererii de chemare în judecată, ceea ce este inadmisibil.

Întreruperea termenului de prescripție extinctivă și repunerea în termenul de prescripție extinctivă sunt două instituții juridice separate, care nu trebuie confundate.

Repunerea în termenul de prescripție extinctivă este beneficiul acordat de lege titularului dreptului la acțiune care, din motive temeinice, nu a putut formula acțiunea în justiție înăuntrul termenului de prescripție, astfel că instanța de judecată este îndreptățită să soluționeze în fond cererea de chemare în judecată, deși a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripție.[ii]

Pe când, întreruperea prescripției extinctive reprezintă o modificare a cursului prescripției, care constă în înlăturarea prescripției scurse înainte de apariția unei cauze întreruptive și începerea unei alte prescripții extinctive.[iii]

Astfel, repunerea în termen poate interveni numai după ce termenul de prescripție s-a împlinit, spre deosebire de cauzele de întrerupere, care pot interveni până la împlinirea termenului de prescripție. Altfel spus, nu se poate întrerupe un termen de prescripție deja scurs.

La caz, instanța de apel eronat a calificat situația prin prisma normelor referitoare la întreruperea termenului de prescripție extinctivă, deoarece obiect al cererii de repunere în termen nu este constatarea faptului dacă s-a întrerupt sau nu termenul de prescripție. Repunerea în termen se discută atunci când termenul de prescripție deja este omis, însă omiterea este justificată de motive întemeiate. În consecință, prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul civil al Republicii Moldova nu sunt incidente în situația din speță.

Paradoxal este faptul că instanța supremă a declarat inadmisibil recursului persoanei juridice, întemeiat pe art. 432 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Codul de procedură civilă, conform căruia părţile sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material; se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată. Nu ne vom expune, însă, asupra soluției Curții Supreme de Justiție, care merită, în acest sens, o analiză separată.

[i] Acțiunea în instanța de fond a fost depusă până la reorganizarea sistemului instanțelor judecătorești și unificarea judecătoriilor de sector din mun. Chișinău într-o singură instanță.

[ii] Marian Nicolae. Prescripția extinctivă. – București: Editura Rosetti, 2004, p. 556.

[iii] Ibidem, p. 538.