Acord de înfrățire a Baroului Dolj și Baroului Chișinău

238 views

Astăzi, 9 noiembrie 2018, la Chișinău, a fost semnat Acordul de înfrățire a Baroului Dolj și Baroului Chișinău. Baroul Dolj a fost reprezentat de către decanul Lucian Bernd Săuleanu, iar Baroul Chișinău, de către decanul Dorin Popescu.

Cele două barouri îşi vor dezvolta permanent relaţiile dintre ele, fiind de acord să coopereze în cadrul limitelor lor legale, tehnice şi financiare, pentru a promova valorile fundamentale ale profesiei de avocat. Colaborarea dintre cele două barouri va fi concretizată prin organizarea periodică de întâlniri comune la sediul barourilor înfrăţite, prin invitarea reciprocă şi participarea la conferinţele profesionale şi la evenimentele anuale pe care le organizează fiecare parte, precum și organizarea unor activităţi comune destinate exclusiv avocaţilor stagiari. De asemenea, reprezentanţii barourilor vor susţine publicarea articolelor şi studiilor avocaţilor din cele două barouri în revistele de specialitate.

Iniţierea şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare urmează să se bazeze deopotrivă pe consecvenţă, profesionalism şi pe transferarea relaţiei instituţionale în planul particular al legăturilor personale şi de prietenie. Este pus accentul și pe solidarizarea cu acţiunile celuilalt barou, în măsura în care acest lucru se impune sau se solicită, în caz de încălcare a drepturilor avocaţilor sau a principiilor statutului de drept care ocrotesc actul de justiţie.

Barourile înfrăţite vor avea în vedere schimbul permanent de idei, de experienţă, de cunoştinţe şi de informaţii, atât în planul profesional, cât şi în cel socio-cultural, pentru un viitor mai bun al societăţii şi al profesiei de avocat.

Menționăm că la eveniment a participat și Cosmin Roncioiu, decanul Baroului Hunedoara, care s-a raliat inițiativei de a semna un acord de colaborare cu Baroul Chișinău.